„Începând cu anul 1980, afirmațiile lui Mircea Eliade stau sub semnul nevoii de acceptare a alterității, cu scopul de a trasa un demers evolutiv al conștiinței occidentale către nivele superioare. În acest sens, se observă că postulatele unui dialog interreligios înlesnesc conturarea și stimularea identității naționale. Discursul religios, precum și noul tip de umanism subliniază importanța alterității creatoare, vizavi de înțelegerea propriului itinerariu existențial al insului, realizată cu ajutorul Celuilalt. Eliade nu propune doar un dialog interreligios, fiind – pe lângă istoric al religiilor – un om de cultură, ale cărui cercetări țin de apanajul artei, antropologiei, filosofiei, psihologiei, sociologiei și metafizicii. Așadar, scriitorul propune, totodată, și un dialog inter-civilizațional, a cărui chintesență ultimă este întâlnirea cu Celălalt.” (fragment)