Mircea Eliade - La marginea labirintului - corespondențe între opera științifică și proza fantastică
  • Mircea Eliade - La marginea labirintului - corespondențe între opera științifică și proza fantastică

Mircea Eliade - La marginea labirintului - corespondențe între opera științifică și proza fantastică

24,00 lei

(24,00 lei 1)

AUTOR: Dorin DAVID

COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ

ANUL APARIŢIEI: 2014

NR. PAGINI: 250

FORMAT: 14,5x20,5

Cantitate

„Cartea de faţă, focalizată pe cercetarea aprofundată a operelor lui Mircea Eliade, este o lucrare destinată nu doar specialiștilor, dar și publicului nespecialist, inteligent şi interesat. Volumul porneşte de la cercetarea ştiinţifică a tezei de doctorat a autorului, susţinută la Universitatea Transilvania din Braşov în 2013, cercetare care a fost realizată alături de acest centru în alte două departamente prestigioase din domeniul Studiului Ştiinţific al Religiei/Religiilor din Europa: Universitatea din Groningen, Olanda şi Universitatea din Zürich, Elveţia. Concluziile la care a ajuns această cercetare, atât în ceea ce privește opera științifică, cât și proza fantastică a lui Eliade, dar mai ales legăturile mai mult sau mai puțin ascunse dintre cele două, se dovedesc a fi chei de boltă întru înțelegerea operelor scriitorului, savantului și gânditorului Mircea Eliade, de care orice viitoare cercetare legată de acesta, teorie – fie a culturii, fie a istoriei religiilor – sau chiar interpretare de manual va trebui să țină seama.” (Dorin David)
Dorin David
978-606-711-253-5

Referințe specifice

Recenzii

Scrie o recenzie

Mircea Eliade - La marginea labirintului - corespondențe între opera științifică și proza fantastică

AUTOR: Dorin DAVID

COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ

ANUL APARIŢIEI: 2014

NR. PAGINI: 250

FORMAT: 14,5x20,5

Scrie o recenzie