Proză umoristică, minimalistă, proză autobiografică, dar, mai ales, proză de bună calitate care te face să râzi, care stârnește veselie pe dinăuntru, textele lui Adrian Voicu recompun un univers al gingășiei, al naivității, al dragostei în final, pe care ar fi indicat să îl redescoperim și în propriile case, biografii, bucătării cât de curând pentru a trăi cu adevărat. Cosmin Perța

„Toată lumea care-l cunoaște știe că are har la povestit și face dintr-o întâmplare banală un întreg film de comedie. Cert este că uneori - dar numai uneori, da? - și eu mă mir de cât de faine îi ies unele rețete.” - jumătatea mai bună.

„Mă, mămică, habar n-aveam ce scriitor-bucătar am crescut!” - mama.

„Ești bun, mă, bravo”! - tata.

„Da, face cele mai bune clătite pe care le-am mâncat vreodată, dar la sarmale tot nu mă-ntrece!” - sora.

„Adi Voicu posedă rara capacitate de a combina ce găsește prin frigider, cu ce mai are prin cămară, mai aruncă peste două paie dintr-o mătură și te trezești că mănânci ceva atât de bun, că nici la mama acasă n-ai gustat! Cât despre poveștile lui, ce să mai zic?” - o prietenă de nădejde.

„Cartea de față nu s-a născut ca urmare a lecturării clasicei Sanda Marin, a inegalabilului Radu Anton Roman ori ca urmare a vizionării feluritelor emisiuni TV de profil, ci datorită vouă, celor care știți ce-am făcut de-a lungul vremii și care m-ați încurajat constant să-mi adun rețetele într-un volum scris.” Adrian Voicu