— Dar la bază ești țăran, cum te descurci cu Occidentul?

— Acum nu mai sunt chiar un țăran, scuzați-mă, sunt un „melanj”: și țăran dar și occidental. Multe lucruri numi plac, nici la domnii din apus, nici la ai noștrii. Vorbesc aici de înjurături, lipsă de maniere față de femei, vulgarități la petreceri. Pentru șlefuire, pe unii teregoveni, atât cât s-a putut, i-am învățat dictoane: Nihil sine Deo, Mens Sana in Corpore Sano, Amicus Plato, sed magis amica Veritas.

— Ioane, dragă, spuse Bătrânul după un interval de timp, dar pe cal cum îl cheamă? — Mă relaxează întrebarea. Are mai multe nume după țările prin care trecem. Tullius, în Italia, Pierre în Belgia de unde chiar venim, Ludwig în Germania, Franz în Austria, Ianoș în Ungaria, Gheorghe sau Gigi în România. Şi răs - punde la toate.

— Asta înseamnă, dragul meu, c-ai trecut acuma la în - toarcere și prin Budapesta. Şi noi, continuă Bătrânul, adică eu și doamna din fân, am vrut să mergem acolo. Spune-ne ce mai e nou prin oraș, amănunte de ultimă oră.

— Mon Cher, v-aș spune dar chiar când am traversat capitala asta am dormit ca tunul.

— Şi?

— Nici un „și”... Gigi cunoaște toate bulevardele, piețele, sensurile interzise și m-a scos în drumul Szegedului.

— Şi cu asta chiar închei, dacă tot mergi la Teregova, ne poți lăsa și pe noi în orașul nostru că tot treci prin el? — Cum de nu, se mai pune oare problema?

— Oh, am uitat să te întreb, cunoști personalități mai mari, europene?

— Cum să nu, duc mere la Curtea Belgiei, regina a mică, moștenitoarea, Helene, moare după ele, nuci la dom - nul Schultz, pere pentru domnul Junkers. Dar astea-s alte povești...