UN AUTOR, O CARTE....

"La foarte respectabila editură Eikon din București a apărut volumul lui DANIEL FOCȘA, intitulat "PRĂBUȘIREA DICTATURII REGALE (3-6 SEPTEMBRIE 1940)", (124 pagini), în fapt un mic eseu, particularitate care însă nu diminuează cu nimic, din meritul acestei cărți. Născut în anul 1976 la Constanța, dublu licențiat ( Istorie și Filosofie- în cadrul Universității din București), deținător al unui master în Istorie contemporană, cu specializarea "Istoria României în secolul XX"- la aceeași Universitate din capitala României, Daniel Focșa a mai tipărit anterior 4 cărți despre ași ai aviației românești interbelice și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și peste 100 de articole , majoritatea acestora fiind circumscrise istoriei aviației. Nu în ultimul rând, avem de-a face cu un excelent traducător, specializat în limba franceză, cu o experiență notabilă de redactor, derulată în decursul timpului prin edituri bucureștene, oraș în care Daniel Focșa s-a stabilit, din 1996. Nu ne cunoaștem decât din scris și de pe Facebook , dar cu toate acestea l-am perceput ca pe un om extrem de civilizat, posesorul unei educații impecabile, generos, rafinat și aflat departe de zumzetul detestabil al "bisericuțelor" specifice lumii culturale din România. Așa cum se și definea undeva, Daniel Focșa este un istoric "independent ", termen prin care eu am înțeles că este vorba despre un personaj apreciat, dar în egală măsură incomod , pe care acele medii academic-universitare care dau tonul în prezent, îl mențin oarecum în afara perimetrului lor. Total ostil corectitudinii politice , Daniel Focșa este un intelectual de nuanță conservatoare (lipsit însă de orice exagerări sau aberații șovin-radicale), un gânditor creștin asumat și echilibrat, și în egală măsură un admirator al acelei Europe bătrâne și elevate, pe care spiritele superficiale de paradigmă neomarxistă ar numi-o "reacționară", fără a clipi din ochi. În cea mai nouă carte a sa, Daniel Focșa ne readuce în prim-plan reacția societății, a elitei politice și (mai ales) a presei din România, vis a vis de alungarea de la Putere a regelui Carol al-II-lea, la începutul lui septembrie 1940. Aparent, despre acest subiect s-a scris foarte mult și s-ar putea umple cu ușurință, o uriașă încăpere. Cu toate acestea, în spatele citatelor din presa timpului, descoperim talentul de veritabil regizor al autorului, care prin intermediul acestor adevărate montaje mass-media, ne oferă o micro-radiografie a metamorfozelor spiritului public românesc. Un seismograf care se mișcă necontenit și care nu generează întotdeauna istoricului, surprize plăcute. Ziariști sau politicieni (care până mai ieri înălțau osanale monarhului răsturnat de la Putere) devin peste noapte cei mai zeloși critici ai săi, excepțiile fiind rare. (Nicolae Iorga este un caz poziționat împotriva curentului general anticarlist, încercând să ofere o perspectivă ponderată, refuzând aruncarea cu noroi în obrazul regelui decăzut,
atitudine care va amplifica și mai mult ura față de el a legionarilor, aceștia considerându-l autorul moral al întemnițării și uciderii liderului lor, Corneliu Zelea Codreanu.) Presa legionară va exploda în acele zile (și mai ales după), evidențiind abuzurile de tot felul și crimele (reale) ale fostului rege și camarilei sale, săvârșite cu precădere, asupra Mișcării Legionare, dar și putregaiul moral, corupția aproape neverosimilă, generată de Carol al-II-lea și apropiații săi. Daniel Focșa dovedește simț al nuanțelor și nu uită să precizeze că același deceniu carlist (1930-1940) a înregistrat și remarcabile realizări (îndeosebi culturale, dar și economice pe alocuri), care (fără a reprezenta exclusiv meritele regelui), trebuie totuși consemnate, pentru o dreaptă analiză. În fond, autorul cărții a procedat precum un operator cinematografic, care a extras dintr-o arhivă de profil, acele cadre semnificative , menite a sugera întrebări și neliniști- cititorului. Dar nu doar atât: el intervine în economia textului cu observații pe cât de discrete, pe atât de fine psihologic, punctate și de o delicată melancolie. Totul este schimbător (dar mai cu seamă sprijinul sufletesc al mulțimilor) și nimic nu este veșnic- această ultimă observație potrivindu-se perfect tuturor stăpânitorilor care cred că vor moșteni lumea. Volumul lui Daniel Focșa poate fi lecturat și într-o cheie psihologică, confirmând încă o dată, vechea rostire a cronicarului, conform căreia, bietul om este continuu sub incidența vremurilor....
Bref: o carte care reconfirmă atât vocația de istoric perspicace , dar și de înzestrat condeier al lui Daniel Focșa, un om care ar merita din plin să facă parte, fie din componența unei Facultăți de Istorie, sau al unui Institut de cercetare, de profil. Măcar pentru seriozitatea, onestitatea și pasiunea cu care își abordează subiectele , dar și pentru ceea ce a scris și publicat până acum, în contrast cu atâtea figuri academico-universitare, snoabe, închipuite, penibile, de o sterilitate științifică și o mediocritate intelectuală exasperantă." (prof. univ. dr. Cristian Sandache)