„Ea mi-a trimis câte o poezie și eu am simțit nevoia să-i trimit alta – complementar, în replică, în maniera mea stilistică diferită. Sper că am reușit o simbioză… M-a atras, la Elsa, rectitudinea și perseverența ei de Casandră, confruntată cu incredulitatea unei lumi decăzute și cu absența cronică a sensurilor majore. Capacitatea de a investiga fi lonul tragic al existenței. Alarmele intratabile. O energie vulcanică, direcționată arborescent în microscopii disperate, conținute, în căutarea salvării Ființei asediate de civilizația tehnologică. Dezarmantul discurs al contestării. (Aceasta să fi e poezia ei, zic. Deși s-ar putea să nu-i fi perceput în întregime sensurile.) …Niște nori învălătuciți dimineața. Joși, concrescuți cumva cu oceanul.” Julien Caragea 

„Când în ideea ta altul se recunoaște, când un proiect drag ție se vede îndrăgit de celălalt, când spunerile se succed fi resc, nu mai ești singur. Cuvintele nu se caută, s-au găsit. Împlinite s-au găsit în Prietenie. Să fi i încurajat. Iubit. Să iubești cuvântul chemat ție de către celălalt. Îl auzi, îi răspunzi, simți în tandem. Fondul comun e limba comună care arde, poetizând răni cronice. Nimicuri. Zădărnicie. Haos. Oceanica dimineață în care vulturii duc vești acolo unde porumbeii sunt învinși. Unde ar fi mai bine, unde e țara, unde e locul?” Elsa Dorval Tofan