Poet, critic, traducător, profesor, Stanisław Barańczak (1946-2014) a absolvit  studiile de filologie polonă la Universitatea din Poznań, specializându-se în teorie literară. A făcut parte din generaţia Noului Val din Polonia anilor ’70, când, în urma evenimentelor din martie 1968, s-a prefigurat clar dezacordul dintre politică şi realitatea cotidiană.
Propria creaţie poetică se caracterizează prin diversitate tematică şi prozodică.
În prima etapă, o parte semnificativă a versurilor lui Barańczak se află sub semnul poeziei politice, demonstrând forţa sugestivă a poeziei în perceperea şi transmiterea imaginilor, impactul ei social. Astăzi Barańczak este uşor altfel perceput, fiind în primul rând un poet metafizic. Spectrul bogat al atelierului său cuprinde şi sonete, elegii, imnuri, cântece de leagăn, vilanele şi diferite structuri poetice cu rădăcini în tradiţia engleză a poeziei metafizice din secolul al XVII-lea.

Muşcă-ţi limba

Nu scuipa dintr-o dată oricui gândul
ce-ţi vine pe limbă; înainte de a deschide gura,
înghite-ţi saliva amară, înainte de a spune ceva,
gândeşte-te de trei ori la soarta a) postului, b)
a temeliilor lumii, c) a tuturor celor aşezaţi;
bătut în faţă cu pumnul
cântecului de masă, muşcă-ţi limba cât mai iute,
da, tare, şi mai tare, nu deschide maxilarele,
strânge din dinţi, nu-ţi fie teamă, cel mult
o să ţi se umfle limba cu folos, încât
nu vei putea să mai bâigui niciun cuvânt
şi fără probleme o să obţii o scutire
temporară de adevăr; iar dacă pe cerul gurii
vei simţi un gust sărat, nu-ţi face griji:
cerneala roşie a furiei şi aşa nu-ţi va trece prin gură.