• Nou

Cartea Memoriei

150,00 lei

(150,00 lei buc.)

AUTOR: Alain Lieury

ISBN: 978-606-49-0223-8

Prefață de Alain Lieury

Traducere din limba franceză și postfață de Bogdan Popa

COLECŢIA: PSIHOLOGIE FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

ANUL APARIŢIEI: 2021

NR. PAGINI: 242

FORMAT: 21,5x21,5

Cantitate

Nu trebuie să fii psiholog, psihiatru sau neurolog ca să abordezi acest volum. Stilul accesibil se adresează tuturor celor care au o pregătire medie ori de specia - litate sau celor care, pur și simplu, doresc să cunoască cât mai mult despre ei, mai precis despre fenomenul numit memorie. Să încep cu o evocare. În anii de studiu m-am bucurat că un autor atât de original ca L. S. Vîgotski putea fi citit și în românește. Am deschis operele sale în două volume publicate la E. D. P. – 1972, în traducerea Valentinei Radu (cu Ludmila Slifca), distinsă cercetătoare la Institutul de Psihologie al Academiei din strada Frumoasă, într-un cartier care avea atunci, într-adevăr, ceva frumos prin arhitectură și ambianță discretă. Ea m-a consiliat în multe probleme de psihologie a copilului și pentru acest fapt îi păstrez – în memorie – o amintire deosebită. Mă interesa pe atunci, între altele, relația dintre gândire și limbaj. În volumul doi al operelor lui Vîgotski am citit studiul „Gândire și cuvânt”. Ca motto, autorul citează câteva versuri – nici acum nu știu originea lor – probabil dintr-o poezie. M-au impresionat și le reproduc aici, întrucât ele sună ca un ecou simplu, firesc al ființei umane în fața inexplicabilului, ca o stare de perplexitate și parcă de neputință: „Cuvântul l-am uitat Și tot ce-am vrut să spun, Iar gândul fără trup În țara umbrelor se-întoarce.” Desigur uitarea, pandant al memoriei, nu lasă indiferent pe nimeni, iar lucrul cel mai grav este atunci când în fazele ei grandioase, patologice, dezumanizează. 

Nu numai că nu-ți aduci aminte evenimente sau fapte, dar poți fi confruntat cu situații dramatice, în care nici nu mai știi cine ești. Între gândire și cuvânt stă un liant, memoria. Ea stochează imagini, emoții, sentimente și cuvinte care conectate prin neurotransmițători formează gânduri, reprezentări, proiecte și, mai presus de orice, participă la actul creator. Fără memorie nu mai suntem noi înșine, nu mai avem istorie personală, nu ne mai putem integra social. Pentru Secenov, psiholog rus, memoria este „piatra unghiulară a dezvoltării psihice”. Memoria ne scade odată cu înaintarea în vârstă, iar spre finalul vieții sau chiar mai devreme în unele cazuri este amputată de boli neurologice ca Alzheimer, AVC sau Parkinson. Și bolile psihice degradează vitalitatea memoriei. Un pacient ale cărui atacuri de epilepsie s-au multiplicat odată cu maturizarea a ajuns să nu mai suporte violența lor. Chirurgii au hotărât ablația părții de mijloc a lobului temporal ce cuprindea și hipocampul în ambele emisfere cerebrale. Rezultatul operației a fost dramatic: toată existența sa a fost privată de amintiri noi, ele nu se mai puteau forma, nu se structurau într-o matrice stabilă. Tragismul pacientului era amplificat de faptul că ablația zonei în cauză l-a deposedat de putința de a-și imagina viitorul. Nu era capabil să-și imagineze o activitate pentru a doua zi. Viitorul său imediat nu mai putea fi reconstruit din contribuția unor informații ce aparțineau trecutului, operație susținută de hipocamp. În ce privește trecutul, neuropsihologul David Eagleman (2015) afirma: „Trecutul nostru nu este o înregistrare fidelă, ci o reconstrucție, care uneori poate friza mitologia.” Nu redăm întocmai trecutul, iar primul vinovat este uitarea care atenuează detaliile, sărăcind amintirea. Golul uitării este înlocuit de contribuția subiectivă a individului care, în dorința de a fi cât mai „fidel” faptelor rememorate, adaugă inconștient unele amănunte, distorsionând adevărul. Modelul cel mai bun ne este oferit de relatările martorilor participanți la un eveniment trecut.

Scriitorii își au meritul lor, un spirit de observație ascuțit poate uneori valora mai mult decât o investigație laborioasă. Poate nu întâmplător Nietzsche spunea că a învățat mai multă psihologie din romanele lui Dostoievski decât din altă parte. Unele exemple pot servi drept modele (vezi învățarea prin modelare) unor generații viitoare care, fără îndoială, vor fi preocupate de prezentul lor, prezent care pentru noi cei de azi este un viitor ce nu poate fi intuit în adevărata sa dimensiune. Cum vor înțelege și integra ele trecutul nostru în prezentul și viitorul lor? Citind povestirile Rashomon și Într-un bunget de pădure de Ryunosuke Akutagawa sau urmărind filmul Rashomon, regizat de Akira Kurosawa în anul 1950 („Leul de Aur” la Veneția, 1951), asistăm la un vălmășag de mărturii în jurul unei crime petrecute într-o pădure. Acțiunea se petrece în evul mediu japonez. Un nobil este omorât, iar soția sa este siluită de un bandit. Acesta este prins și la anchetă fiecare martor povestește propria sa amintire legată de eveniment. Cei interogați sunt: soția rămasă în viață, banditul ucigaș, un tăietor de lemne, un preot budist, un polițist, etc. Relatările loc sunt confruntate cu povestirea nobilului ucis, considerată ca adevărată, așa cum a fost transmisă printr-un medium. Prin mediumul în transă vorbea nobilul dispărut. Aceasta e considerată ca reală. Le comparăm și vedem că nicio relatare nu coincide cu cealaltă. Fiecare adaugă ceva personal propriei mărturisiri, convins fiind că spune adevărul. Prin aceste adaosuri inconștiente se poate depăși limita veridicului, trecându-se în confabulație. Și azi în anchetele poliției se constată aceleași erori. Avem deci un bun exemplu care ilustrează pasajul spre mitologie. La formarea amintirilor despre un eveniment participă un număr mare de neuroni care prin conexiunile lor permit constituirea imaginilor care vor fi memo - rate. Or, aceiași neuroni care au format reprezentarea evenimentului, deși extrem de mulți ca număr, sunt întrebuințați să participe la activarea altor amintiri. Ei sunt permanent solicitați să formeze alte conexiuni, mai bine zis sunt forțați de dinamica neuronală. Astfel, ei destructurează amintirea formată prin sprijinirea unor noi reprezentări ale activității noastre cotidiene.

Deci se încadrează în noi structuri neuronale în defavoarea celor vechi care le-au precedat. Vechea structură se destramă, multe detalii ale amintirii devin palide fără ca să ne dăm seama, iar noi trăim sentimentul uitării. Sunt concluziile cercetărilor lui Eagleman care spune că „dușmanul memoriei nu este timpul, ci celelalte amintiri”. Printre problemele neelucidate în prezent în studiul memoriei este și cea a sensului. Toate operațiile privind dinamica conexiunilor neuronale, a rețelelor din lobii creierului încep să fie cunoscute. De ce aceste semnale care se succed extrem de rapid, într-un ritm greu de urmărit, capătă un sens pentru subiect dar și pentru ceilalți semeni. Unele observații relevă faptul că sensul este dependent integral de asocierile care se produc ca urmare a experiențelor și trăirilor vieții tale. Toți suntem la fel și, totuși, toți atât de diferiți datorită bagajului ereditar, educației și experienței personale. În fond, nu e decât încă o confirmarea faptului că, până în prezent, suntem unici și irepetabili pe acest pământ, în acest univers. Gândind științifico-fantastic poate că avem un echivalent în alte lumi paralele sau în multivers. Dacă ar fi să fie așa, nu rămâne decât să trecem de la nivelul teoretic la cel practic, verificabil și cel mai credibil. Cum spunea un astronom, să gândim la scară mare. Alain Lieury, cel care ne-a părăsit acum câțiva ani, a scris o carte plină de surprize unde alături de relatări, idei și paradigme suntem însoțiți de imagini care atent privite ne ușurează înțelegerea conștiinței prin memorie. BOGDAN POPA

 

Alain Lieury
978-606-49-0223-8

Referințe specifice

Recenzii

Scrie o recenzie

Cartea Memoriei

AUTOR: Alain Lieury

ISBN: 978-606-49-0223-8

Prefață de Alain Lieury

Traducere din limba franceză și postfață de Bogdan Popa

COLECŢIA: PSIHOLOGIE FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

ANUL APARIŢIEI: 2021

NR. PAGINI: 242

FORMAT: 21,5x21,5

Scrie o recenzie

S-ar putea să-ți placă și