Istoria jurnalismului bihorean. Presa (1989-2000) este o monografie lăudabilă din mai multe puncte de vedere. O diagnoză a unuia dintre cele mai spectaculoase fenomene culturale, presa, incluzând aici publicațiile periodice editate în Oradea, Beiuș, Marghita, Aleșd și Salonta. Multifațetată, inter și trans-disciplinară, deoarece avem de-a face cu o abordări și interpretări sociologice, psihologice și, deasupra tuturor, istorice. Autorul face parte din specia atât de rară la noi, a istoricului jurnalismului, atent la mediamorfozele etapei analizate, la creșterile și descreșterile înregistrate, la multe alte manifestări din zona sa de interes.

Apreciez, de asemenea, efortul de a stabili taxonomii, așa cum s-a întâmplat cu distribuția „presa de emergență”, respectiv „presa de elan”. Metarealitatea instituită de presa comunistă găsește în cartea de față o competentă radiografie. Este vorba despre un pseudo-jurnalism, de o butaforie penibilă în esența ei, și păguboasă, în sensul că a manipulat milioane de oameni care s-au expus propagandei comuniste. Ceea ce s-a întâmplat în Bihor nu este total diferit de ceea s-a manifestat în celelalte județe. Din momentul prăbușirii regimului comunist presa oficială s-a recalibrat, a servit interesele noii puteri politice, însă de astă dată discutăm despre afirmarea alternativelor, a presei private.

Istoria ziarului Crișana, micromonografii ale periodicelor reprezentative, relațiile dintre redacții și diversele entități politice și/sau economice, modalitățile de acoperire jurnalistică a diverselor evenimente, adresele și componența redacțiilor, elemente de cost ș.a.m.d. sunt atent prezentate pentru fiecare dintre titlurile evocate.

Există în lucrare enunțuri care ar fi putut fi devize, dacă tehnologiile nu ar fi dat peste cap dezirabilul nivel de așezare a practicilor jurnalistice. Cum ar fi „lungul drum al jurnalismului către profesiune”, adică tranziția de la hazard la profesie regulată, am putea spune. Numai că ceea ce părea ireversibil, s-a dovedit reversibil în plenitudinea cea mai imprevizibilă a  a fenomenului – așa încât ar fi nevoie de o completare a enunțului de mai sus – „... și înapoi”.

De autori precum Florin Ardelean avem nevoie în fiecare județ. Nu văd altă cale, pentru a avea monografii responsabile, competente, care să aibă calitatea de a clarifica și de a îmbogăți memoria unei zone culturale și nu numai.

Această carte este un model.

Marian Petcu