Lumea în care trăim a intrat în turbionul unui nou ciclu istoric. Destabilizarea, conflictele şi războaiele se dovedesc cu mult mai profitabile decât cooperarea, dezvoltarea şi progresul. Europa caută să rămână în bătălie cu întregul arsenal de care dispune: tradiţia civilizaţiei, ascendentul culturii politice, puterea economică şi tehnologică, organizarea într-o uniune modernă şi chiar speranţa de refacere a influenţei în acea parte de lume acoperită cândva de puterea ei colonială. În primele două decenii ale noului secol sigur cuantificabilă rămâne refacerea poziţiei mondiale a Rusiei şi intrarea Chinei în clubul superputerilor. Efectul acestei reaşezări determină adaptarea strategiilor pentru o deplasare posibilă a centrului de putere mondială în Asia-Pacific. Dacă lucrurile vor continua în această direcţie, apare riscul, pentru prima dată din antichitate, ca Europa să-şi piardă preeminenţa pe care i-au conferit-o Umanismul şi Renaşterea nu ca pământ al civilizaţiei şi ideilor novatoare – aceasta este deja istorie incontestabilă – ci ca motor al dezvoltării şi progresului. Deocamdată bătrânul continent a rămas în competiţie cu puterile lumii şi cu el însuşi. Îi trebuie o nouă forţă pentru reafirmarea puternicei sale identităţi. Henry Kissinger ironiza lipsa de unitate politică a Europei atunci când întreba: „Europa? Ce număr de telefon are?”. Ecoul acestei butade, lansate în 1981, nu s-a stins încă. (George Apostoiu)