„Marea calitate a istoriei sociale este căutarea – obligatorie – a nuanțelor. Într-o vreme a generalizărilor trufașe, o asemenea atitudine cultivată cu succes de Ionuț Butoi este mai mult decât reconfortantă.” (Zoltán Rostás)

Vulcănescu expert financiar, prieten, discipol al mentorilor săi, familist sunt tot atâtea felii de viaţă care, la nivel microscopic, ne arată o parte din viaţa cotidiană interbelică și modul în care o persoană reușește să își „negocieze” strategia de viaţă într-un contex dat. Prima impresie a acestui tablou este de hazard, de evoluţii impredictibile încadrate doar de unele condiţii de status social caracteristice vremii. Provenind dintr-o familie de funcţionari, ajunge să fie el însuși în administrația de stat mai degrabă în urma implicării într-un complot politic decât în urma unui traseu prestabilit de tradiţia familială. Deși vocaţia mărturisită pare să îi fie alta, totuși, odată ajuns expert al statului, se implică intens în posturile în care va fi numit, atât practic, ca decident, cât și teoretic, prin contribuţiile economice. Șef al vameșilor, ține conferințe teologice. E preocupat atât de „dimensiunea românească a existenței”, cât și de problemele sociale și de doctrina marxistă, așa cum o arată fișele sale din timpul războiului și imediat după. Un astfel de document începe cu o afirmație abruptă: „Societatea omenească este într-o mare prefacere. Nu ne dăm seama cât de mare”(AV). (fragment)