O ocazie istorică precum cea de-a 125 aniversare a morţii lui Hegel ar fi putut obţine ceea ce am putea
numi „apreciere”. Dar acest concept a devenit de nesusţinut, dacă într-adevăr a avut vreodată valoare. El clamează în mod imprudent că în virtutea faptului că cineva are norocul îndoielnic de a trăi mai târziu şi întrucât cineva are un interes profesional faţă de persoana despre care se vorbeşte, este permis să-i fixeze în mod suveran locul persoanei decedate, prin urmare, ridicându-se, într-un anume sens, deasupra ei. Această aroganţă e oglindită în întrebarea dezgustătoare ce anume din Kant şi acum Hegel mai are vreo semnificaţie pentru prezent – până şi aşa numita renaştere a lui Hegel a început acum o jumătate de veac cu o carte a lui Benedetto Croce care s-a angajat să distingă între ce viu şi ce e mort în Hegel. Întrebarea opusă nu a fost nici măcar ridicată: ce constituie prezentul în faţa lui Hegel. (Th. W. Adorno)