„Demersul prozatoarei Isabela Brănescu de a scoate (și) un volum de versuri nu are nicio legătură cu înclinarea cvasi pandemică a foarte multor autori de literatură, luați de valul al treilea al poeziei (un autentic tsunami, de fapt), care, aidoma tarabagiilor ce caută, dacă tot e plătită masa la administrația piețelor, să mai vândă și altceva mușteriilor, în afara obișnuitelor legături de mărar cultivat în jardinierele de pe balcoanele Ferentariului. Pentru că în cazul de față poezia nu vine să împlinească un destin literar, să-l rotunjească, în sensul în care e percepută îndeobște o asemenea întreprindere, acela de a mai adăuga ceva la o biografie spre a o face cât mai polimorfă cu putință, pentru a da bine, ci este un exercițiu de sinceritate, de devoalare timidă a celei mai ascunse fețe a condeierului obișnuit să arate lumii realitatea dorită de semeni (fără ca ei să-și imagineze că e realitatea autorului, și nu a lor), știut fiind că pentru unii din ei între proză și prozaism nu e mare diferență.", Mihail Soare