„Aș vrea să plec din tine

Aș vrea să plec din tine, de tot, dar cum m-aș smulge,

Cu hălci de carne vie, de-a ta, și-atâta sânge

Chiar dacă dumnezeii ce mă pândesc din raiuri

Jucate la ruletă, mi-ar cere-n mii de graiuri

S-o fac, precum barbarii din satele prădate

I-aș lua de bărbi și-aș râde de ei pe înfundate

Hei, voi, ce știți doar morții momiți cu zăhărelul

Să le-arătați lumina, credința, nu bordelul

Habar n-aveți că lumea mă are doar pe mine

Nemort pe veci, și umbra-mbrăcată în hermine

Degeaba stați la pândă c-atâta e tot nartul

Vă amăgiți, prieteni, că ieftin e la spartul

Acestui bâlci, negoțul cu cărnuri și cu oase

Promisiuni de moaște, temei de parastase

Iar umbra pomenită mi-e, n-ați ghicit, iubita

Venită de niciunde spre-a fi nefericita

Ce-mi însoțește pașii prin spini și prin jăratic

Iar pentru-a fi ușoară s-a dezbărat hieratic

De izul de femeie, și-a aruncat, ca lesturi

Tot ce avea într-ânsa de om, sunt numai resturi

Ficatul tău ne-ajunge, plămânii tăi de-asemeni

Și inima, prisosul sunt astea toate, semeni

În mine, cum ești meșter de îngeri în hangare,

Semințele de zboruri, nu mergem cu tramcare

Pe-acolo printre stele, căci se stârnește praful

Gălbui, eu știu prea bine că nici șapirograful

Sau nici vreo altă sculă n-ar reuși minunea

De-a copia iubirea aceasta ca nelumea

Iar dacă-mi pipăi sânii vei dibui cum crește

O turlă, hai, mai râdeți, reci dumnezei, mânzește!...”