„Dacă soarele lui Liviu Vișan este animat de libertatea aurului și a focului stenic, astrul care îl guvernează poetic pe Laurențiu Sfinteș predispune la îndoieli inconturnabile, veritabil soleil noir de la mélancolie. Liviu Vișan renaște în teatrul dezmărginirii, în vreme ce Laurențiu Sfinteș pune în scenă detaliile câmpului saturnian. Sunt chei diferite, visând decriptări esențiale. De multe ori, cei doi poeți se angajează în explorarea celor care țin de tainele trecerii. Imaginile deșteaptă lumini odată pierdute. În poeziile lui Laurențiu Sfinteș întâlnim numeroase înfrigurări, semne dureroase lângă care îngenunchează și își apropie inefabilul.”
OCTAVIAN MIHALCEA