Autoarea își fundamentează punctul de plecare pe o afirmație care subliniază de la bun început relația inseparabilă a fenomenului teatral cu societatea: „Numeroase articole, precum și cărți contemporane de specialitate […] ce vorbesc despre importanța teatrului pentru comunitate enumeră, printre calitățile esențiale ale pieselor și ale spectacolelor, faptul că ele insuflă sentimentul de apartenență, dezvoltă mecanisme de gestionare a emoțiilor, integrează și facilitează acceptarea grupurilor minoritare și cultivă respectul și toleranța”. Toate cele menționate mai sus sunt și trăsături ale scrierilor dramatice ale lui Dea Loher, pe care Diana Cojocaru le identifică și le analizează. „Ceea ce validează statutul de mediator cultural este faptul că scrierile sale pot fi interpretate în diferite chei ce corespund nevoilor unei categorii vaste de public, regizori, cititori, critici și adepți ai diferitelor teorii sociale. De la arte vizuale la politicile de gen, de la noi forme de feminism la teatru politic, creațiile loheriene oferă repere și micro radiografii ale unei lumi într-o continuă schimbare, dar a cărei nevoie de înțelegere și de toleranță rămâne statornică. Departe de a încerca să ofere soluții, Loher prezintă fațete ale subiectelor actuale de interes public, considerând dramaturgia o unealtă ce oferă alternative”. Nu lipsesc generoasele ancorări teoretice – în teoriile postdramaticului, în cele de gen, în cele care vizează hibriditatea, în istoria artei (în special artele vizuale) sau, tangențial, în sociologie și educație culturală.

Daniela Șilindean