După minunatul ei roman de debut Părăsește-mă!, Magda Marin ne oferă un foarte captivant volum de nuvele intitulat Şi porni Orient-Expressul… Cartea ne invită să contemplăm o originală structură narativă care permite aceloraşi personaje să intre pe rând în roluri principale şi secundare, plasându-se astfel când în miezul, când la periferia atenţiei artistice. Fiecare text devine ecoul celui de dinainte, trimiţând reverberaţii în cel care urmează. Talentata autoare pare a se conduce atât în viziune, cât şi în tehnică după gândul lui Pascal potrivit căruia omul ar putea fi centrul unui cerc a cărui circumferinţă se pierde în nicăieri. Volumul Magdei Marin își delectează cititorul prin măiestria stilului și rafinamentului orchestrației narative.
Monica Pillat

Magda Marin este o poetă a timpului. În cele șase proze ale volumului, timpul este o realitate palpabilă, încremenită în obiecte și în plutirea halucinatorie prin viață a personajelor. Este „ziua în care nu trec trenuri” și în care figura de deus absconditus a acarului apare astfel ca tragic inutilă. Legate între ele într-un mod discret, care sporește misterul ansamblului, prozele au în centru figuri feminine sau de copii. Stranietatea este nota lor comună, este o proză „nordică”, plutind în cețuri, clar-obscur și imprecizie de contururi, toate inducând o senzație de tristețe, de suferință disipată în fiecare moleculă a unui aer stătut. A unui timp stătut. Care înseamnă, firește, moarte. Naivitatea copilului care nu înțelege de ce colega lui de clasa întâi și-a îngropat mama sau tulburătoarea inițiere întru viață (și moarte!) a adolescentului de către femeia oarbă în Perdeaua de lumină țin de aceeași nevoie de identitate, comună tuturor acestor personaje care vin de niciunde, nu-și găsesc certificatul de naștere, pleacă spre nicăieri sau trimit scrisori pe care le pun în cutia de pe peronul unei gări unde nu trece niciun tren. Prozele „se închid” prin ultima, ca un cerc de oglinzi șterse, cu imagini care se reflectă „lămurindu-se” una pe alta, într-o lumină fără sursă care dă frumusețe unei țesături epice delicate, evanescente și tulburătoare.
Christian Crăciun