Dacă aș fi ales eu titlul acestei cărți, ar fi fost ÎNLĂNȚUITĂ ÎN LUMEA DEZLĂNȚUITĂ. Ce mă surprinde la Cristina Struțeanu este firescul cu care se plasează în lume, înfășurându-se de bunăvoie în vârtejul ei de chipuri, peisaje, legende, ziceri, mici întâmplări crâncene sau suave. La fel de uimitor e felul vital în care autoarea ia în stăpânire viața, prin scris. Mereu m-am gândit la stilul autoarei ca la un fenomen al naturii pe care o iubește atât. Sau ca la un chiot. Pe de altă parte, există și ceva de vrajă aici, un descântec rostit, pesemne, pentru a ține primejdia la distanță, dar, mai ales, pentru împăcare cu soarta, cu viața, cu moartea, cu oamenii. IOANA PÂRVULESCU