„Avea un suflet cald şi aparent fragil, o deosebită carismă, neostentativă, puţin pedantă, inspirând pace ȋn sufletul celorlalţi, şi un uşor umor, niciodată incisiv sau sarcastic. Cu un zâmbet blând pe faţă şi cu lumină ȋn ochi, cu o intuiţie a sufletului uman, deşi uneori părând celorlalţi puţin naiv din cauza păstrării sale ferme ȋn cele ale credinţei ȋn Dumnezeu şi a ȋnaltelor idealuri etice, deschidea inimi, ȋnchega prietenii, punea pe gânduri ȋnverşunaţi oponenţi sau duşmani. Avea din aluatul preţios al elitei intelectualităţii noastre şi deborda aceeaşi energie spirituală şi disponibilitate întru ale cunoaşterii ca Mircea Vulcănescu. Iradia o mare erudiţie, era stimat şi apreciat. Caracterizat prin vorba sa aleasă şi prin gândirea sa limpede, ȋntraripată şi pătrunzătoare, fără să facă politică, fără a se avânta ca alţi colegi de generaţie ȋn polemici, peroraţii şi diatribe, a legat multe amiciţii şi prietenii ȋn rândurile intelectualităţii ȋn perioada interbelică, când era ȋn plină tinereţe, de afirmare. Printre prieteni se număra şi Eugen Ionescu, autorul furtunosului Nu din 1934. Prietenii a alcătuit şi ȋn perioada imediat postbelică de aşezare furtunoasă a comunismului, ani când era ȋn primă maturitate, dar toate prieteniile au fost apoi mult filtrate şi reduse ȋn perioada neagră de teroare a regimului, pe când intrase ȋn anii deplinei maturităţi. După război frecventează ȋmpreună cu mulţi alţi intelectuali grupul Rugul Aprins de la Antim ȋn anii stăreţiei Părintelui Vasile Vasilache.", Horia Ion Groza