”Va trebui să ne desmeticim odată, să înțelegem că toate relele de care suferim socialmente azi nu pot fi lecuite dacă uităm adevărurile spirituale fundamentale. Toată mizeria noastră de azi se reduce la mizerie sufletească, nu economică. Nu ne putem da seama, căci am uitat de mult acest adevăr: cât câștigă omul, din punct de vedere practic și imediat, privindu-și interesele lui sub lumina înaltă a unor adevăruri veșnice. Pentru o viață politică nouă, puțină ordine și claritate lăuntrică... Întâi gospodăria lăuntrică, a fiecăruia. Iată cerința primordială a politicii de mâine. Acest adevăr intim sufletesc, spiritual, al fiecăruia, de fiece clipă trebuie adunat, întărit, realizat. El e garanția cetății viitoare. (...)

A fi Român nu înseamnă să ai numai un șir de părinți ce au devenit țărână, care azi dispăruți s-au amestecat cu pământul. A fi Român nu înseamnă numai să ai toate drepturile și hrisoavele care să-ți dea mândria de a trăi slobod după capul și interesele tale, o viață la întâmplare. A fi Român înseamnă să ai în inimă gândul și veghea limpede a datoriei celei mari, care îți spune că nu te-ai născut numai pentru tine însuți, ci pentru a păstra, cu fiecare clipă a ta, ceva mai mult decât tine și toți la un loc, focul de duh al neamului. A fi Român înseamnă, deci, să porți în tine sufletul de veci al românismului, sufletul istoric viu, cu care ai văzut născându-se, propășind, mărindu-se și înfrumusețându-se cetăți, mănăstiri, fapte și opere ale spiritului. A fi Român înseamnă să fi apărat conștient, fără încetare, de-a lungul veacurilor, cu îndârjire, cu răbdare, cu înflăcărare, cu sfințenie, comoara de lumină dăruită omului acestor meleaguri de bunul Dumnezeu.” (Sandu Tudor)

”În ultimă instanță gândirea românească a lui Sandu Tudor, așa cum rezultă din publicistica sa, se înscrie în cei câțiva parametri caracteristici generației ’27, chiar dacă, fiind născut în 1896, acesta este mai în vârstă cu aproximativ un deceniu decât Eliade, Noica – alți doi semnatari în Credința –, Vulcănescu & co., fiind mai aproape de generația lui Nae Ionescu, născut în 1890, pe care-l frecventa și admira. Principial, Sandu Tudor pare să considere despre sine că este apolitic. El este profund atașat ortodoxiei, este împotriva culturii politice revoluționare franceze, care avea să aducă la noi atât pașoptismul, cât și bonjuriștii, este regalist, este autohtonist. Este autohtonist, dar, nota bene: scrie cu o surprinzătoare dezinvoltură și intuiție despre necesitatea regăsirii unei identități românești în concertul unei viitoare Europe unite, identitate pe care o numește universalism românesc...” (Marius Vasileanu)