Admirabila tăcere....
|
AUTOR: Alexandru Mironescu COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS ANUL APARIŢIEI: 2014 NR. PAGINI: 408 FORMAT: 11x20 cm |
| COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS |
| ANUL APARIŢIEI: 2020 |
| ISBN: 978-606-49-0261-0 |
| NR. PAGINI: 160 |
| FORMAT: 11x20 |
Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare, ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor.
Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe
făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care
au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași Țări Românești; au umilit și înjosit pe
cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile
vieții pe baza cărora se ajunsese la înflorirea Țării, generație după generație! Ei au supus la degradări
cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea și creștinătatea de veacuri ale poporului român; au
răstignit și scuipat pe strămoșii Neamului românesc, pe părinții, pe frații, pe surorile, și pe tineretul unui
popor care nu aveau altă vină decât aceea de a fi apărat „altarul spiritualității românești”, cum bine l-a
numit Arhimandritul Haralambie Vasilache, fratele nostru, care a murit în închisoarea de la Gherla.
În istoria contemporană și a veacurilor viitoare, unii vor rămâne cu urme ale cumplitelor suferințe
îndurate și răni în martirajul închisorilor, iar alții cu moartea sutelor și miilor de români în temnițele
comuniste din România. Memoria niciodată nu moare. Suferințele nu pot fi uitate. Timpul este eternul prezent.
(Părintele Vasile Vasilache)
|
AUTOR: Alexandru Mironescu COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS ANUL APARIŢIEI: 2014 NR. PAGINI: 408 FORMAT: 11x20 cm |
| COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-545-1 |
| NR. PAGINI: 330 |
| FORMAT: 11x20 |
Preț întreg pachet: 247 lei
Discount: 27%
Preț redus: 180 lei
AUTOR: Paul Constantinescu
ANUL APARIŢIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1158-2
NR. PAGINI: 272
FORMAT: 11x20
Volumul 11 din Colecția Arhiva Rugului Aprins, coordonată de Marius Vasileanu.
Volum îngrijit de Sanda Valentina Hîrlav-Maistorovici.
| AUTOR: Ștefan Todirașcu |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-629-8 |
| NR. PAGINI: 222 |
| FORMAT: 11x20 |
AUTOR: Ștefan Todirașcu
ANUL APARIŢIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0622-9
NR. PAGINI: 298
FORMAT: 11x19.5
AUTOR: Alexandru Mironescu
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1452-1
NR. PAGINI: 264
FORMAT: 11 X 19,5
| AUTOR: Haralambie Vasilache / Ediție îngrijită de Marius Vasileanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-826-1 |
| NR. PAGINI: 274 |
| FORMAT: 11X20 cm |
| AUTOR: Alexandru Mironescu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-711-993-0 |
| NR. PAGINI: 524 |
| FORMAT: 11x20 |
Cuvânt înainte de Mihai Șora
Postfață de Pr. Benedict Ghiuș
Ediție îngrijită și note introductive de Marius Vasileanu
|
AUTOR: Vasile VASILACHI COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 242 FORMAT: 11x20 |
|
AUTOR: Sandu TUDOR COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS ANUL APARIŢIEI: 2016 NR. PAGINI: 240 FORMAT: 11x20 |
Pachetul conține 2 titluri:
VOL. 1 „Filosofia pe scurt - De la presocratici la Hegel”
- VOL. 2 „Filosofia pe scurt - De la Schopenhauer la postmodernism“
- Preț întreg pachet: 65 lei
Discount: 23%
Preț redus: 50 lei
| AUTOR: Cosma Giosanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2013 |
| ISBN: 978-973-757-954-6 |
| NR. PAGINI: 250 |
| FORMAT: B5 |
| AUTOR: Ionuț Butoi |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-737-0 |
| NR. PAGINI: 260 |
| FORMAT: 13x20 |
Pachetul conține 2 titluri:
Unde am greșit?, de Paul Goma
Paul Goma - Destinul unui disident, de Mariana Sipoș
Preț întreg pachet: 64 lei
Discount: 22%
Preț redus: 50 lei
|
AUTOR: Oleg GARAZ ANUL APARIŢIEI: 2016 NR. PAGINI: 302 FORMAT: 14,5x20,5 |
| AUTOR: Haralambie Vasilache / Ediție îngrijită de Marius Vasileanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-826-1 |
| NR. PAGINI: 274 |
| FORMAT: 11X20 cm |
S-ar putea să-ți placă și