Meditaţiile ascetico-teologice cuprinse în cele trei părţi din Cuvintele Sfântului Isaac Sirul, reprezentant de vârf al tradiţiei spirituale siro-orientale – alături de figuri proeminente precum Sahdona Martyrius, Ioan de Dalyatha, Iosif Hazzaya ş. a., la scrierile cărora apelăm punctual, în  funcţie de contextul tematic – , nu pot lăsa cu siguranţă cititorul indiferent. Poate nu atât de „filosof ” precum unii dintre exponenţii de vază ai patristicii de limbă greacă, nu atât de înclinat spre extensiile speculative ale discursului, Sf. Isaac impresionează înainte de toate printr-un limbaj direct, ataşant, reieşit din încercările unei experienţe îndelungate.

Ceea ce nu înseamnă că abordările sale ale unor teme extrem de variate nu ating niveluri de inegalabilă profunzime, iar acestea se reflectă expresiv în virtutea creşterii lor organice din faptul trăit, fiind resimţite ca atare drept mărturii dincolo de orice îndoială. Chiar şi în luarea în discuţie a unor probleme de gnoseologie, deşi urmează un model tripartit tradiţional în gândirea mistică siro-orientală, acesta e trecut prin filtrul unei meditaţii profund originale, ca experiere concretă, asumată personal drept simţ al prezenţei lui Dumnezeu.

Trăsătura distinctivă care îi singularizează vocea este tocmai cunoaşterea adâncă a ceea ce spune, simţirea descoperirii darului divin, tainica inspiraţie pe care o insuflă unui discurs căruia îi e dat să respire aerul adevărului, iar aceasta în cel mai firesc mod cu putinţă. Este miracolul unei supreme donaţii care întoarce curgerea spre izvor.

Dorin Ștefănescu