„Estetica teologică are toate şansele să fie considerată disciplină «de graniţă» şi, totodată, de sine stătătoare. Sub acest statut ambivalent am înţeles s-o înfăţişăm studenţilor de la secţiile mixte (Teologie-Litere) ale Facultăţii de Teologie – Universitatea «Al. I. Cuza», Iaşi. Ea îşi însuşeşte metode de lucru, concepte, noţiuni, din domenii preexistente, pentru valorizarea optimă a materiei sensibile, mai precis arta sacră, adjudecată pentru cercetare. Estetica generală, de pildă, îi împrumută termeni consacraţi ca artă, artist, creator, inspiraţie, geniu, sublim, poet, pictor. De multe ori, ei capătă, în valorizarea artei religioase, înţelesuri noi. Artistul îşi împleteşte existenţa umană cu aceea a Bisericii; el este un teolog inspirat, care realizează opere frumoase. Talentul este sinonim cu harul; inspiraţia se apropie, ca sens, de extaz şi de cunoaştere mistică. Un asemenea micro-dicţionar de termeni operativi îngăduie apropierea (şi nu identificarea) celor două tipuri de artă, sacră sau religioasă cu arta laică, ori apropierea între cele două tipuri de estetică pe care le vom avea în vedere pe tot parcursul: estetica teologică şi estetica filosofică.” (Petru Ursache)