Spectrul perceput al morții nu se desprinde de tanatologie, nici de escatologia individuală, deși tinde spre naturalismul tern al contemporaneității și se arată interesat de pseudoștiințe fără să se dezică de tezele etnosofiei și de promisiunile teosofiei. Mistica morții imaginează apocaliptic, are nostalgii edenice, dar nu respinge scientismul occidental. Ispitit până la erezie de psihomorfism, precum și de experiențele new age în pragul morții, omul coboară în adâncul său crezând că acolo se modifică esența lucrurilor, ori Ființa transcende conștiinței și nici nu-și poate depăși determinațiile ei destinale. Prin urmare, acest studiu de etnosofie escatologică nu aduce, ontologic, nimic nou, însă enumeră suficiente motive pentru omul modern să reia, în lucidă obstinație, întrebările fundamentale care, deși privesc moartea, îi ordonează totuși viața.

(Argumentatio)