- -5,00 lei
(30,00 lei buc)
AUTOR: Petre Țuțea
ANUL APARIȚIEI: 2019
ISBN: 978-606-49-0111-8
NR. PAGINI: 310
FORMAT: 13x20
Ediție îngrijită și prefață de Viorel Țuțea.
Prometeu poate fi considerat mit sau concept. Ca mit, exprimă relația dintre divinitatea supremă și orice făptură divină – zeu, titan – sau umană, subordonată ei. Conceptul, prin încărcătură logică, sau istorică, umanizează relația, degradându-o. Alegoria trebuie înțeleasă mistic, nu rațional, sau fizic-civilizator, fiindcă nu numai focul vine din cer, ci tot ce se întâmplă în univers. Nu interesează justețea, sau injustețea înțelegerii mitologice a soarelui fizic, sau a fulgerului, ci originea transcendentă a fenomenelor, dacă omul – dorește să cunoască adevărul desprins din relația sa cu Absolutul și nu se mulțumește cu legitățile lumii aparente – cu „adevărurile” lui – oricât de utile ar fi. Zeul, titanul și omul ridică problema modelelor. Triumful rațiunii? Dizolvarea tradiției, a miturilor – aceste fructe revelatoare ale credinței și închipuirii –, a lumii afective generatoare, conservatoare și desăvârșitoare a vieții; acceptarea „adevărului relativ”; depărtarea de real și de unitate, prin tensiunea polară subiect-obiect, prin intuiția ipotetică, prin degradarea inspirației, prin devenire, prin concept, judecată, raționament și metodă, ca fructe ale spiritului autonom, prin ficțiuni utile, sau inutile, prin succese tehnice, estetice, morale și sociostatale „finitudinea implicând eroarea, rătăcirea, entropia, încremenirea și neantul”. Se încearcă ieșirea din impasul natural-uman, prin „iluziile progresului” (Sorel).
Petre Țuțea
|
AUTOR: Wladyslaw Tatarkiewicz |
|
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
|
ISBN: 978-606-49-0085-2 |
|
NR. PAGINI: 424 |
|
FORMAT: 14,5x20,5 |
| AUTOR: Raul Popescu |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-614-4 |
| NR. PAGINI: 330 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Ştefan Bolea
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1102-5
NR. PAGINI: 220
FORMAT: 13x20
AUTOR: George Colang
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-957-2
NR. PAGINI: 194
FORMAT: 14,5x20,5
|
AUTOR: Petre ȚUȚEA COLECŢIA: SPIRITUALITATE ISBN: 978-973-757-895-2 ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 276 FORMAT: 13x20 |
| COLECŢIA: UNIVERSITAS |
| ANUL APARIŢIEI: 2016 |
| ISBN: 978-606-711-471-3 |
| NR. PAGINI: 262 |
|
FORMAT: 13x20 AUTOR: Sandu FRUNZĂ |
AUTOR: Mihail Turcan
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-1018-9
NR. PAGINI: 106
FORMAT: 13x20
| AUTOR: Călin Herțeg |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-660-1 |
| NR. PAGINI: 253 |
| FORMAT: 14.5x20 |
AUTOR: Dan Tomuleț
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-924-4
NR. PAGINI: 186
FORMAT: 13x20
| AUTOR: Iulian Grigoriu |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-716-5 |
| NR. PAGINI: 110 |
| FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Sandu Frunză |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-657-1 |
| NR. PAGINI: 188 |
| FORMAT: 13x20 |
|
AUTOR: Sorin BORZA COLECŢIA: UNIVERSITAS ANUL APARIŢIEI: 2016 NR. PAGINI: 160 FORMAT: 13x20 |
|
AUTOR: Horia CIURTIN COLECŢIA: UNIVERSITAS ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 156 FORMAT: 14,5x20,5 |
|
AUTOR: Ștefan VIANU COLECŢIA: FILOSOFIE ANUL APARIŢIEI: 2016 NR. PAGINI: 218 FORMAT: 14,5x20,5 |
COORDONATOR: Ioan Biriș
ISBN: 978-606-49-0209-2
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 306
FORMAT: 13x20
AUTOR: Iulian Chivu
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1401-9
NR. PAGINI: 448
FORMAT: 14.5x20.5
| AUTOR: Ion Dur |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-637-3 |
| NR. PAGINI: 240 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Liviu Iulian Cocei
TITLU: Homo ironicus. O abordare antropologică a ironiei filosofice
ANUL APARIȚIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0808-7
NR. PAGINI: 422
FORMAT: 14.5x20.5
AUTOR: Nicolae TURCAN
COLECŢIA: FILOSOFIE
ANUL APARIŢIEI: 2016
NR. PAGINI: 432
FORMAT: 13x20
| AUTOR: Cristi Bodea |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-767-7 |
| NR. PAGINI: 286 |
| FORMAT: 14.5x20.5 |
| AUTOR: Mircea Vulcănescu |
| ANUL APARIŢIEI: 2015 |
| ISBN: 978-973-757-183-0 |
| NR. PAGINI: 140 |
| FORMAT: 13 x 20 |
| AUTOR: Alexandru Mironescu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-711-993-0 |
| NR. PAGINI: 524 |
| FORMAT: 11x20 |
Cuvânt înainte de Mihai Șora
Postfață de Pr. Benedict Ghiuș
Ediție îngrijită și note introductive de Marius Vasileanu
|
AUTOR: Wladyslaw Tatarkiewicz |
|
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
|
ISBN: 978-606-49-0085-2 |
|
NR. PAGINI: 424 |
|
FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Luminița Cornea
ISBN: 978-606-49-0127-9
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 208
FORMAT: 14,5x20,5
|
AUTOR: Mircea Pora |
|
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
|
ISBN: 978-606-49-0117-0 |
|
NR. PAGINI: 202 |
|
FORMAT: 14.5x20.5 |
AUTOR: Alexandru I. Roșu
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0883-4
NR. PAGINI: 606
FORMAT: 14.5x20.5
|
AUTOR: Dragoș CÎRNECI COLECŢIA: PSIHOLOGIE ANUL APARIŢIEI: 2016 ISBN: 978-606-711-488-1 NR. PAGINI: 166 FORMAT: 13x20 |
Pachetul conține 2 titluri:
VOL. 1 „Filosofia pe scurt - De la presocratici la Hegel”
- VOL. 2 „Filosofia pe scurt - De la Schopenhauer la postmodernism“
- Preț întreg pachet: 65 lei
Discount: 23%
Preț redus: 50 lei