Un fel de „Cuvânt-înainte”

Înainte de emoție

Andra Tischer

Un spirit romantic, grefat pe un temperament vulcanic și o sensibilitate care aduce la suprafață scântei de lavă, pulverizând în aer așchii de emoție… Cine se lasă pătruns de ele, va avea o surpriză pe care cu greu o va putea uita. Un „flagrant” înscenat de undeva de dincolo de noi, de aceeași instanță care ne măsoară trăirea, aduce în paginile unei cărți cu titlu încifrat, deopotrivă autorul – recte autoarea, cât și cititorul (bănuiesc însă că vor fi mai multe cititoare), într-un prizonierat autentic de plăcere estetică. Luminița Giurgiu reușește acest lucru, și o face cu un talent și cu o ingeniozitate lingvistică atât de impresionante, încât te face să nu poți lăsa din mână scrierile și să recitești la nesfârșit, imaginându-ți, cu fiecare nouă lectură, un alt decor, alte personaje, alte emoții. În fiecare poem, timpul interpretării crește precum aluatul dospit din cuvinte și expresii care, deși par cunoscute și frecventate de alți autori, deschid uși pe care nu le poți bănui, dincolo de aparenta lor fereastră închisă de sensuri.

O călătorie labirintică printre emoții este acest volum de versuri al Luminiței, un montaigne-russe de senzații de toate felurile din care ieși amețit, dar cu un chef de viață și de iubit insațiabil. Felul de a fi prin iubire pe care ni-l dezvăluie poemele din această carte se compune ca un puzzle pe care, până la urmă, nu-l mai recunoști, pentru că și-a schimbat, pe parcurs, toate formele și culorile cu care te-a atras la început. Nu mai știi de unde ai plecat, din ce frântură de spațiu vital, pentru a asista, cu simțurile ascuțite la maxim, la o rotire amețitoare precum dansurile dervișilor, până la ultima fulgurație a trăirii instantanee, caleidoscopice și niciodată încheiate.

O promisiune că viața este mult mai mult decât ceea ce se vede în timpul unei zile sau dincolo de fațetele iluzorii ale viselor cu care ne hrănim nopțile și că suntem mult mai mult decât ceea ce lăsăm să se vadă. Aceasta, și încă multe altele, este „Flagrant delict de emoție”. O carte care nu se lasă citită până când nu te citește din scoarță în scoarță, un fel de laser al propriei memorii sparte în cioburi de emoție:

Nu întorc pagina

gândul e-un elefant ce caută sinonime

la realitate.

Îl fac semn de carte.