Pătratul negru
| AUTOR: Tadeusz Dabrowski |
| ANUL APARIŢIEI: 2020 |
| ISBN: 978-606-49-0303-7 |
| NR. PAGINI: 102 |
|
FORMAT:13x20 Traducere și prefață de Constantin Geambașu |
AUTOR: Dumitru Găleşanu
ANUL APARIŢIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0626-7
FORMAT: 14.5x20.5
PREFAȚĂ ȘI GRAFICĂ DE: Dumitru Găleşanu
POSTFAȚĂ: Claudio Tugnoli, Francesco Casuscelli şi Ioan St. Lazăr
„Opera poetică a lui Dumitru Găleșanu, deja și ca titluri consistentă, ridică întrebarea: ce ar spune mai întâi poetul, ori cântărețul, în sincretismul acela al începuturilor; ce vor fi chemați ei să zică? Poate doar să răspundă la întrebarea: unde este și ce este lumea – dar, mai bine, unde-i va fi acesteia locul; este el oare ca-și-cum ar fi să fie (ca în als-ob-ul filosofului romantic german), este adică el numai de ordinul ficțiunii? – un text care, iată, înainte desfășurându-se și, înfățișându-se, devine deodată prezență; statornicindu-se astfel ca ființă. (Întrebarea, se precizăm aceasta, fiind deja menită facerii – ori exodului ființei – poemul nu fiind el oare, în cele din urmă, numai o teză, adică o propunere de logică erotetică?)", A. I. Brumaru
| AUTOR: Tadeusz Dabrowski |
| ANUL APARIŢIEI: 2020 |
| ISBN: 978-606-49-0303-7 |
| NR. PAGINI: 102 |
|
FORMAT:13x20 Traducere și prefață de Constantin Geambașu |
AUTOR: Maria Dobrescu
ANUL APARIŢIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0720-2
NR. PAGINI: 242
FORMAT: 14.5X20.5
ARGUMENT ȘI POSTFAȚĂ: Maria Dobrescu
AUTOR: Otilia Dor
ANUL APARIȚIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0818-6
NR. PAGINI: 108
FORMAT: 13x20
Trad. în italiană de Otilia Doroteea Borcia
Sculpturi: Vise și îngeri/Angeli e sogni, Bogdan Turcea
| AUTOR: Mihaela Sîntu |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-573-4 |
| NR. PAGINI: 104 |
| FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Raul Bribete |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-599-4 |
| NR. PAGINI: 62 |
| FORMAT: 13x20 |
|
AUTOR: Iulia Dragomir |
|
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
|
ISBN: 978-606-49-0008-1 |
|
NR. PAGINI: 110 |
|
FORMAT: 13x20 |
AUTOR: George Sicoe-Vidreanu
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0936-7
FORMAT: 13x20
NR. PAGINI: 52
AUTOR: Dumitru Viorel Neagu
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1411-8
NR. PAGINI: 144
FORMAT: 13 x 20
| AUTOR: Otilia Țeposu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-49-0001-2 |
| NR. PAGINI: 88 |
| FORMAT: 13x20 |
AUTOR: Andra Mateucă
ANUL APARIȚIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0369-3
NR. PAGINI: 66
FORMAT: 13x20
AUTOR: Georgiana Bujor
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-1023-3
NR. PAGINI: 62
FORMAT: 15x15
Cuvânt însoțitor de Vianu Mureșan
AUTOR: Sandu Frunză
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0981-7
NR. PAGINI: 80
FORMAT: 13x20
Prefață de Vianu Mureşan
AUTOR: Alexandru Ovidiu Vintilă
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1297-8
NR. PAGINI: 88
FORMAT: 17x20.5
AUTOR: Lidia Vianu
ANUL APARIȚIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0817-9
NR. PAGINI: 160
FORMAT: 13x20
AUTOR: Lidia Zadeh Petrescu
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0930-5
NR. PAGINI: 318
FORMAT: 20x20
AUTOR: Vasile Ioan Ciutacu
ISBN: 978-606-49-0140-8
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 124
FORMAT:13x20
AUTOR: Marius Petrescu
ANUL APARIŢIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0742-4
NR. PAGINI: 152
FORMAT: 13x20
Prefață de Christian Crăciun
Ilustrații și copertă: Teodora Petrescu
AUTOR: Liviu Franga
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1284-8
NR. PAGINI: 177
FORMAT: 20x20
ANUL APARIȚIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0341-9
NR. PAGINI: 69
FORMAT: 13x20
AUTOR: Fabrizio Dall`Aglio
ANUL APARIȚIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0778-3
NR. PAGINI: 96
FORMAT: 13x20
Traducere din limba italiană de George Popescu
AUTOR: Dumitru Găleşanu
ANUL APARIŢIEI: 2021
ISBN: 978-606-49-0465-2
NR. PAGINI: 484
FORMAT: 14,5x20,5
TRADUCERE ÎN LIMBA ENGLEZĂ: Andreea Moise
PREFAȚĂ: Ioan St. Lazăr, Enza Conti
GRAFICĂ: Dumitru Găleşanu
POSTFAȚĂ: Vittorio Verducci, Valeria Di Felice, Angelo Manitta
S-ar putea să-ți placă și