„În Țara de dincolo de bâlci, autoarea regăsește voluptatea mișcării libere ficționale, după câteva cărți recente în care a dominat coerciția relatării confesive. Cadrele insolite, personajele țipătoare, burlești, grotești sau patetice, specifice parcă unei lumi improbabile, se etalează dezinvolt scăpate dintr-o imaginație neastâmpărată care vrea neapărat să erupă. Bâlciul nu are aici doar sensul unui spectacol de prost-gust, ci este chiar realitatea ca atare, ordinea ei răsturnată transformată în aparență firească. Lipsa fundamentală de sens a acelei lumi face ca personajele să debordeze în situații incoerente unde mai degrabă domină aerul dezolării mascate, decât absurdul.” 

Vianu Mureșan

„Für Elise, deși este subintitulat roman polițist, depășește limitele genului. E mai degrabă o poveste cu o femeie devenită detectiv care caută adevărul și nu răzbunarea. Ada d’Albon creionează cu pricepere și cu un deosebit simț psihologic o lume ciudată, pestriță, învăluită în tot felul de mistere, o acțiune care trece prin România pentru a se sfârși în Franța. Personaje care se învârt într-o lume venită de departe, plină de secrete. Nu veți găsi în roman poliție și polițiști, ci o femeie, Vitoria Lungu care, asemenea Vitoriei Lipan (eroina lui Mihail Sadoveanu), pleacă să-și caute băiatul (nu bărbatul!) dispărut. O femeie cu un caracter puternic, hotărâtă, deșteaptă, care posedă un al șaselea simț și care vrea să afle adevărul.”

Raluca Tulbure

„Această carte (Antonime pe timp de pandemie), care ne poartă prin sufletul atât de învățat cu suferința și cu transformarea ei în izbândă, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoașterea cu iubire a rădăcinilor, acceptarea legendei și așteptarea cu încredere a mântuirii. Este o carte strigăt, făcând din cititor un ecou, pentru că nu există cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atâta voluptate. O poveste alcătuită din mai multe povești, în care îndrăzneala și sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care țin în ei o parte din frumusețea universală, neavând curajul de a o împărtăși. Este povestea supraviețuirii în pandemie, cu tot ceea ce ține de asta, singurătate și boală, agonie și extaz, având drept muză lipsa muzei, care, de ceva timp, tace.”

Silvia Grigore