„Un periplu exegetic imersiv, prin care, în investigarea poeziei lui Aurel Pantea, se pătrunde în ceea ce Savu Popa numește viscerele textului. Nu e ca atare surprinzător că analiza vizează simbolica thanatomorfului, a imaginii în cădere, iar o astfel de cufundare în nevăzut, în cădere liberă, se realizează în și spre nimic. Însă ceea ce cade în moarte se ridică în imagine, nu pentru că moartea în sine ar face imagine, căci e vorba de o imagine privativă, a lipsei, a golului.”

Dorin Ștefănescu, despre volumul O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea şi Ion Mureşan, de Savu Popa

Cristina Petrescu (n. 1987, Ploiești) este cadru didactic asociat la Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (specializarea Limbă și Literatură Portugheză) și doctor în filologie al aceleiași universități. Este licențiată în Litere (Literatură Universală și Comparată/ Limba și Literatura Engleză la Universitatea Babeș-Bolyai) și Limbi Străine (Limbă și Literatură Portugheză/ Limbă și Literatură Engleză la Universitatea din București) și absolventă a masteratului de literatură comparată din cadrul UBB (Istoria Imaginilor-Istoria Ideilor). A publicat un volum bilingv de traduceri (Carlos Fradique Mendes – Poezii/ Poesias) și numeroase articole în reviste internaționale. Pasiunea sa pentru muzica jazz se reflectă nu numai în scrierile sale, ci și într-o vastă activitate muzicală, încununată cu lansarea albumului de studio Aimna cu formația Junetrip, a cărei solistă a fost timp de mai mulți ani, și cu înregistrări ce vor figura pe un viitor album cu compoziții proprii.

Volumul de față își propune să demonstreze că jazzul a fost abordat, în literatura universală de secol XX și XXI, mai degrabă ca metaforă decât ca simplă expresie muzicală. Fiind o artă a transfigurării, acesta s-a comportat, de-a lungul timpului, ca un catalizator al limbajului, al ideilor sau al unei anumite atmosfere, devenind astfel recognoscibil prin simbolurile culturale pe care le transmite. Pentru a ilustra această teorie, am ales, atribuindu-le denumirea de „avataruri”, patru dintre măștile preferate ale muzicii afro-americane: cea a primitivismului, a sexualității, a violenței și a libertății. Am răspuns, de asemenea, nevoii firești de a cunoaște principalul concept estetic al acestei cercetări, și anume jazzul, prezentat aici prin prisma numeroaselor sale valori simbolice și a controversatei sale relații cu literatura. Ni s-a confirmat, la finalul acestui studiu, că textul este cel care încarcă jazzul cu semnificație, muzica afro-americană devenind, în acest context, un depozitar de simboluri și un complex mecanism al posibilului.