(fragment)

În urmă cu mai mulţi ani, în cadrul unui studiu ceva mai amplu, publicat în paginile revistei „Caietele CNSAS”1, am încercat să stabilesc identitatea conducătorilor principalelor unităţi centrale şi teritoriale de Securitate, din perioada 1948 – 1989, pe baza ordinelor de încadrare a lor în funcţie. Rezultatul l-a reprezentat o lungă listă de nume, însoţite de perioadele în care fiecare s-a aflat la comanda direcţiilor în cauză, câteva date sumare, referitoare la activitatea lor profesională şi, eventual, fotografia respectivilor.

În bună măsură, pot aprecia, acum, că studiul în cauză are meritele lui. Datele publicate sunt, aproape în totalitate, corecte, iar informaţiile furnizate, pe această cale, celor interesaţi de studierea aparatului represiv al regimului comunist din România, au fost necesare şi pertinente, umplând un gol în istoriografia domeniului. Cu toate acestea, n-aş putea afirma că informaţiile respective ar fi fost şi suficiente. Desigur, pentru cei direct interesaţi de biografia anumitor şefi de unităţi ai Securităţii, un astfel de studiu general n-ar fi putut oferi, oricum, toate informaţiile necesare, cu excepţia, probabil, a unor trimiteri la documentele de arhivă, unde ele pot fi regăsite. Chiar şi având în vedere acest aspect, însă, pot recunoaşte că materialul publicat atunci nu oferea nici măcar un minimum necesar de date, pentru identificarea propriu-zisă a ofiţerilor în cauză, astfel că el nu a avut decât o utilitate pur statistică. Cine îşi propunea să afle persoana care a ocupat poziţia de şef al unei unităţi centrale sau teritoriale de Securitate, într-o anumită perioadă, putea apela la studiul respectiv. Dacă dorea, în schimb, mai multe informaţii, referitoare la identitatea respectivilor, chiar şi numai a celor strict necesare, pentru regăsirea dosarelor lor de cadre, în diverse fonduri arhivistice, materialul în cauză i-ar fi fost de prea puţin ajutor.

Pe de altă parte, mi-am asumat, de la bun început, publicarea doar a unor date sumare, referitoare la comandanţii diverselor unităţi centrale şi teritoriale de Securitate, considerând că era importantă furnizarea, pentru publicul interesat, a unui instrument de lucru cu o valoare limitată, dar cuprinzând, în esenţă, informaţii corecte şi utile, ce puteau stabili măcar un punct de reper în domeniu. Aprofundarea subiectului, chiar şi prin publicarea unui număr foarte limitat de date, ar fi presupus depunerea unor eforturi considerabile, iar rezultatele ar fi lăsat mult de dorit, având în vedere stadiul de atunci al deschiderii arhivelor cuprinzând informaţii referitoare la ofiţerii de Securitate. Mai mult decât atât, o extindere a cercetării, asupra biografiei fiecăruia dintre respectivii, ar fi presupus finalizarea ei sub forma unui volum de sine stătător, nu a unui simplu studiu, oricât de generos ar fi fost spaţiul acordat acestuia, în cadrul unei reviste de specialitate.