Fără a exagera prea mult, putem afirma că această comedie, Cavalerii, este, de la un capăt la altul, o rafală de acuzații la adresa politicianului Cleon, un rechizitoriu pe cât de violent, pe atât de suspect cititorului modern. Linșarea unui politican „în presă” nu este un lucru nou, dar virulența atacului lui Aristofan ne pune azi pe gânduri și ne obligă să citim comedia ca pe un denunț public pe care noi, cititorii de azi, chiar mai mult decât spectatorii de altă dată, suntem datori să-l analizăm la rece pentru a-l putea aprecia corect pe înfierbântatul Aristofan. Dincolo de atac – dacă mai rămâne loc și de altceva –, cititorul va descoperi printre rânduri „democrația” reală, la ea acasă, nu cum a învățat-o la școală. Nu degeaba se spune că Platon, atunci când tiranul Dionysios al Siciliei dorea să învețe despre constituția atenienilor, i-a trimis creația lui Aristofan. Plină de pasiune și răfuieli personale, dar și de atâtea detalii despre societatea ateniană din ultimul sfert al sec. al V-lea î.Hr., piesa Cavalerii îi va oferi cititorului de azi, în traducerea atât de expresivă a lui Liviu Franga, prilejul să înțeleagă nuanțat baza sistemului pe care azi îl numim democrație, fie și în viziunea atât de personală a lui Aristofan. (Theodor GEORGESCU)
