E dificil să scrii despre actualitate, fără să ai distanța impusă de istorie. Apele-s încă tulburi și-i greu să le prevezi cursul, mai ales când inundațiile n-au cutezat să le scoată din matcă. Deși, cum spunea Iorga, pe care-l citez din memorie, îți iert orice, nu și pesimismul, când e vorba de viitorul neamului. Singura soluție ce mi-a stat la îndemână era ca deliberat să scad valoarea memorialistică a lucrării în favoarea ficționalizării realității, reținând esența unor personaje, atribuită imaginar altora, cu șansa de a le pune acestora în cârcă nu doar cele știute, dar și isprăvi ce le-ar fi venit mănușă. Ceea ce în literatură se mai numește și transfigurare artistică. Totul depinde de harul pe care îl are sau nu cel ce se înhamă la o asemenea treabă.