„A fost nevoită să renunțe la șederea la părinți, revenind în grabă acasă, în speranța că lucrurile se vor îndrepta. Din păcate însă, starea ei se agrava pe zi ce trecea. Din cauza coșmarurilor persistente a început să aibă insomnii chinuitoare. De cele mai multe ori, deși lua regulat melatonină, nopțile și le petrecea în bucătărie, în timp ce Călin, în cele din urmă, cădea răpus de oboseala zilelor lungi petre-cute la Snagov, unde lucra fizic alături de muncitorii angajați pentru toate amenajările și schimbările care s-au decis și care trebuiau rezolvate până în septembrie, când întreaga familie dorea deschiderea școlii. Apoi, spre dimineață, când simțea că nu mai rezistă, se băga și ea în pat alături de el, dar, în mod cu totul și cu totul straniu și de neînțeles, de îndată ce îi vedea chipul, o apuca o spaimă incontrolabilă, care culmina cu atacuri de panică extrem de intense. Simțea că nu mai poate inspira nici măcar o gură de aer, se chinuia, apăsându-se pe piept, cu gura deschisă, inima începea să îi bată nebunește și simțea că pur și simplu este pe cale să moară sufocată. Fugea la baie, disperată, și se stropea cu apă rece pe față, pe gât, pe piept, udându-se toată, reușind în cele din urmă să inspire, cu un horcăit îngrozitor. Apoi, când, încetul cu încetul, începea să respire cât de cât mai normal, așa udă cum era, se târa până în bucătărie, se așeza pe un scaun și stătea privind în gol până se lumina de ziuă.” (fragment)