„Stăteam toți trei afară la o masă șchioapă. Chelnerul înfundase niște cartoane sub piciorul mai scurt, dar masa tot se bălăngănea. Se clătina, vărsa berea din pahare și Mamulos înjura de fiecare dată. Hristu adusese o carte. O aruncase pe un colț printre halbe goale. Oamenii ieșeau din biserica de peste drum și treceau pe trotuarul de lângă noi. Un câine întărâtat de mirosul micilor dădea târcoale. Două babe pocăite sporovăiau vesele în pasul moale al plimbării. Sub soarele  târziu de toamnă câteva vrăbii se alergau prin praful caldarâmului.

— ...eee, am mai făcut și io păcate și cu mâna și cu ochii și cu urechile...

M-am întors, vrăbiile puteau să mai aștepte.

— Ați auzit babele-alea?

— Care babe? s-au scumpit țigările, mormăi Mamulos și turti chiștocul în scrumieră.

— N-a auzit nimeni?

— Pe cine interesează ce vorbesc babele? De ce m-ar interesa ce vorbesc două babe?”