Această proză elegiacă se remarcă prin dinamica şi expresivitatea stilului, dezvăluind o seducătoare putere de reconstituire şi trăire emoţională, o modalitate artistică originală, bazată pe schimbarea permanentă a registrelor (vezi nuanţele de ironie şi de detaşare), care se alimentează dintr-o formă de autoflagelare şi regenerare perpetuă a puterii de a plânge. Şi totuşi, în ansamblu, lectura lasă să se întrevadă ideea generală a supravieţuirii, instinctul vieţii mai puternic decât moartea, puterea omului de a îndura şi de a se bucura, în pofida suferinţei şi a condiţiei fragile finale. Constantin Geambașu