Încă de la prima carte de proză (Mersul pe jos, editura Militară, 1982) Viorel Domenico a dovedit un atașament remarcabil față de locul nașterii, unele din toposurile prezente în volumul de povestiri ostășești aparținând Brezei și împrejurimilor sale. La fel, o bogată onomastică, specifică zonei era folosită cât se poate de adecvat în configurarea personajelor. Cred că dintre autorii pe care i-a trimis în lume acest colț de țară, Viorel Domenico este cel mai implicat în dezvăluirea germinațiilor specifice unui spațiu restrâns ca întindere geografică, dar copleșitor prin implicațiile sale spirituale. Și nu doar spirituale, desigur.

Cercetător neobosit al izvoarelor documentare privitoare la istoria orașului prahovean de care îl leagă nu doar amintiri, ci și sentimente puternice, Viorel Domenico este autorul unor lucrări-țintă privind evoluția istorică a așezării. Amintesc aici albumul monografic Breaza 500 editat cu prilejul sărbătoririi jumătății de mileniu scursă de la prima atestare a localității (2003) și biografia reconstituită a unuia dintre gospodarii de seamă de aici, (Glim. Generalul Ion Manolescu (2003). Artizan și susținător al proiectului Caselor Naționale, acest fiu al Brezei este și personajul central al unei sinteze istorice întitulată Unirea de după Unire prin Casele Naționale (2019). (fragment Prefață, Liviu Vişan)