O ploaie măruntă și rece fărâmița întunericul. Îi simțea
trupul subțire, gol, ghemuit în sine și i se făcu milă
de noapte. Trecu pe lângă un taxi cu farurile aprinse și
șoferul trezit de pașii ei uzi o urmări curios. I se făcu milă
de omul acela, un om mic într-o lume mare, asemenea
ei, poate acasă cineva adormise cu gândul la el. Mergea
călcând cu zgomot în bălțile clare, revărsate pe trotuare,
cu toate simțurile oarbe. Zări un tei și se adăposti sub el,
rezemându-se de trunchiul gros. Rămase nemișcată, cu
părul desfăcut atârnându-i ud pe față, pe ceafă, pe umeri,
pe gât, cu o durere ascuțită în tâmple. Curând ploaia se
opri și dimineața își întinse trosnind din încheieturi lumina.
Peste stradă văzu intrarea la metrou și se îndreptă
într-acolo. Coborând treptele întâlni oameni, mereu mai
mulți, grăbiți, mărunți, asemenea ei. Luă metroul spre
gară și, în vreme ce toate gândurile și simțirile ei se adunau
cuminți, se bucură: spectacolul continua.