Cartea Ecaterinei Petrescu Botoncea este un minunat imn închinat absolutului divin din om, care implică rescrierea istoriei personale cu instrumentele inocenței născătoare de comori fermecate, aflate sub protecția nepământeanului, descoperirea dorului de sine ca pe o valență inegalabilă, dar și un îndemn emoționant spre empatie, altruism și dragoste, de reconsiderare a condiției umane, de regăsire a eului dormitând într-un cocon de trivialitate și platitudine, alăptat la sânul obosit al vieții ca existență. Dar este și un discurs despre suferință și demnitate, despre rezistență și totalitarism, despre gardieni și îngeri, despre teamă și speranță, despre viață și neviață, despre credință, este cufărul ignorat, doldora de tezaure nestemate pe care fiecare dintre noi pare a-l avea dosit undeva, amintindu-și, din păcate, mult prea arar de el, ca de teama unui blestem ce însoțește tăcut o comoară îngropată de cine știe câte veacuri.

O scriitură pecetluită de un talent autentic, exersat cu naturalețea celui ce-și știe bine hotarele, edificat pe sensibilitate și erudiție, pe introspecție și atemporalitate, aceasta este, pe scurt, „Cutia cu vechituri”, un volum special ce revendică cititori pe măsură, tot mai rari într-un timp lipsit de memorie afectivă, tributar unui prezent frivol până la anulare.