„Bătrânu m-a sfătuit cum să trec peste eșecuri, ca să nu le spun dezastre. A făcut în așa fel încât în viețuca mea să fie mai multă bucurie decât supărare, mai multă fericire decât durere. A făcut așa fel ca eșecurile noastre profesionale, ale lui și ale mele, să pară un fel de glume proaste ale politrucilor. M-a lăsat să cred că nu voi fi perdantă pe viață. Poate că a auzit «sunetul» prozei mele din Astă-vară n-a fost vară…, poate că a vrut să mă mintă cumva (ce scriitor n-are nevoie de o minciună?), dar iluzia asta m-a salvat. Iubirea lui îndelung răbdătoare, îndelung binevoitoare, îndelung altruistă. Așa cum scrie la Corinteni, 13, 4-8: «Dragostea nu cade niciodată». 

Petru n-a invidiat pe nimeni, n-a revendicat locul nimănui. Singura lui grijă era să-și scrie cartea următoare, nu goana după succes social. Bătrânu s-a concentrat numai pe cărțile lui, iar detașarea asta de mundan (onoruri, șefii, premieri, aniversări pompoase) îl făcea invulnerabil. Le considera laude deșarte.” 

Magda Ursache

„Sufletul capătă o formă și «pe deasupra fulgerarea inteligenței care este de esență divină», după cum e și frumusețea care include, precum un sâmbure, iubirea pentru lucrurile nonsensibile. Asemenea concepții, trecute prin conștiința sfinților Augustin, Toma d'Aquino, a lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, sunt reluate și actualizate în epoca noastră, între alții de către Jacques Maritaine. Acest prestigios teoretician al catolicismului de nuanță tomistă cultivă imaginea «frumuseții transcendente» care se află în puterea Domnului, ca manieră de integrare a lucrurilor în fluxul existențial, făcând abstracție de dihotomia frumos-urât.” 

fragment