Despre memorandiștii care au luptat în Imperiul Austro-Ungar pentru drepturile românilor din Transilvania și care au fost atrași într-un proces desfășurat în Reduta de la Cluj în 1894 s-au scris destul de multe pagini. Totdeauna ei au fost prezentați ca o pleiadă, dar mereu în grup și nu individual, cum s-ar fi cuvenit, spre a se putea diferenția și desprinde contribuția fiecăruia dintre ei. La ideea profesorului de filosofie din București Marin Diaconu, cu atât mai merituoasă cu cât Domnia Sa nu este ardelean, un asemenea demers ne propunem acum, cu focalizare spre personalitatea lui Nicolae Cristea (1834-1902), omul politic de o exemplară demnitate și redactorul-șef, timp de 18 ani, respectiv între 1865 și 1883, la „Telegraful Român” din Sibiu. Apoi, s-a numărat printre ctitorii ziarului „Tribuna”, pe care l-a susținut până la sfârșitul vieții sale, atât ca autor, cât și călăuzind pe mai tinerii ziariști din redacție. În presa culturală din România ultimelor trei decenii, uneori și în cea din străinătate, am publicat articole de evocare a personalității lui Nicolae Cristea, pentru care nici edilii orașului Ocna Sibiului, unde se născuse la 14/26 octombrie 1834, și nici cei din burgul de pe malurile Cibinului, în care el își desfășurase o meritorie activitate de profesor, publicist și fruntaș al vieții politice românești, slujind biserica ortodoxă în calitate de preot, protopop și ca asesor consistorial sub patru mitropoliți, nu i-au prețuit până în prezent meritele așa cum s-ar fi cuvenit. Nu există o stradă care să-i poarte numele, nici o placă pe casa din str. Tribunei din Sibiu, nr. 25, unde a locuit până la sfârșitul vieții, iar proiectul unui bust al memorandistului care să fie amplasat în Parcul din Piața Traian a orașului Ocna Sibiului s-a izbit de prostia fudulă a unor oficiali demni de condeiul lui I. L. Caragiale, în condițiile în care schița sculptorului Ioan Cândea era finalizată, cu acceptul Primăriei și am dobândit chiar și o considerabilă parte a finanțării necesare. Cum se întâmplă cel mai adesea, a rămas să realizez ceea ce depinde numai de mine personal. Despre activitatea politică a „uncheșului”, cum era numit Nicolae Cristea în familia sa din Ocna Sibiului, unde mama mea îi era o mai îndepărtată nepoată, am scris studiile volumului Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa din 1996, prefațat de prof. univ. Mircea Păcurariu la o a 2-a ediție, revăzută și adăugită în 2011, cu o postfață semnată de cercetătoarea Ana Grama. Totul pornise de la o întrebare pusă în răspăr: „Cum nu știți că memorandistul Cristea s-a născut în casa bunicilor dumneavoastră?“ Așa localizaseră niște bătrâni ocneri nașterea celei mai prestigioase personalități pe care a dat-o Ocna Sibiului patrimoniului istoric românesc. Precaută, am ținut să mă demarc de circuitul acesta folcloric și am apelat la documentele epocii. În Arhivele orașului Sibiu am descoperit certificatul de naștere păstrat în Registrul de stare civilă O2, unde sunt consemnați părinții Ioan și Ioana Cristea din Vizogna, nașii Ilie Henteș și soția. Găsim precizarea că preotul Ioan Dumitru l-a miruit pe pruncul Nicolae, care „a fost altuit contra vărsatului de vânt”. Dar în acest document, redactat în litere chirilice, nu apare specificată și adresa familiei, anume Str. Mihai Viteazul nr. 88 din Ocna Sibiului, unde bătrânii știau din moși-strămoși că s-ar fi ivit pe lume viitorul memorandist.
