După cum se știe, Primul Război Mondial a fost rodul otrăvit al contradicțiilor dintre Marile Puteri ale Europei în secolul al XIX-lea. Desigur, contradicții au existat și mai înainte, dar acum obiectivele urmărite de aceste Puteri
au devenit mai diversificate, fiind prezentă în permanență dorința lor de a împărți și reîmpărți teritoriile aflate sub stăpânirea Imperiului Otoman și sferele de influență. Abordarea zonală a istoriei românilor din timpul și
imediat de după Primul Război Mondial este convențională, pentru că există un anumit raport între particular și general, între unitate și ansamblu în orice creație. Victor Hugo, la vremea lui, scria că „un început poate fi un întreg”, așa cum și un arbore este un întreg care, deși aparține vieții izolate el „vestește pădurea” . Tot astfel și evenimentele din Brașov și Țara Bârsei fac parte din marea epopee a poporului român și s-au întrepătruns cu cele din alte zone operaționale, condiționându-se reciproc. Desigur, în planul general de operațiuni militare pătrunderea trupelor române în Transilvania prin zona Brașovului și a Țării Bârsei s-a făcut concomitent cu acțiunile similare din alte zone ale Munților Carpați, dar eliberarea Brașovului și a împrejurimilor sale
poartă în sine nu numai o importanță tactică și strategică pentru Armata Română, ci și una morală, pentru că prin Brașov și Țara Bârsei a fost atacată frontal stăpânirea nedreaptă, austro-ungară, asupra poporului român din Transilvania.