... Şi, totuşi, despre noi se spune – e chiar constatarea noastră – că nu de ieri, de azi, trăim în „anormalitate”. În fapt, această stare de lucruri, care se conjugă perfect cu mai vechea zicere „Ca la noi la nimenea”, e generată de ceea ce am putea numi simplu „Omul nepotrivit în orice loc l-ai pune”. Când mă gândesc la alăturarea de cuvinte „omul nepotrivit”, mi se conturează înaintea ochilor personaje în alcătuirea cărora intră trăsături marcat negative, cum ar fi  nepriceperea, lăcomia de bunuri şi bani, înclinarea, comiterea de fraude, lipsa oricărei conştiinţe civice, neruşinare până la Dumnezeu, totul într-un climat de toleranţă al legilor. Să trecem acum de la teorie la exemple ...  (Anormalitatea Românească)

... E un cuvânt urât din cauza literei „Z” de la urmă. Transpunerea lui în practică e şi mai urâtă. Umileşte, jigneşte, creează frustrări, aruncă asupra existenţei o umbră cenuşie. Am trăit cea mai mare parte a vieţii, anii cei mai buni, în perioada totalitară din istoria contemporană a României. Drept urmare am să menţionez, fără vreo categorisire pe domenii, câteva dintre cele mai frecvente abuzuri.

• An 1950, activistul de Partid, putea să dea buzna în casa oricui, la orice orădorea el. Hotărât, călcând cu pantofii, bocancii  murdari pe covoare. Poftiţi, tovarăşe...
• Miliţianul era în măsură să facă acelaşi lucru, cu adausul că avea şi posibilitatea să ducă pe oricine la „post”.
•  La mare, în nu puţine cazuri, românii, bineînţeles, cu copii cu tot, erau scoşi din anumite hoteluri pentru a li se face loc turiştilor străini. „Ai noştri”, fără scuze, explicaţii, erau direcţionaţi spre cazări evident mai proaste, unde ceva, în mod obligatoriu, nu funcţiona... robinetele de apă caldă, sistemul de iluminat, vreun calorifer ...  (Abuz)

... Timpul curge... după luni urmează marţi, apoi, sâmbătă, duminică şi ciclul se reia şi se tot reia, din Epoca de Piatră până acum.
În lumina acestor vagi consideraţii despre timp, cum se raportează românii la acesta? Răspunsul nu e chiar atât de greu de aflat. „Ai noştri” au timp, nu se grăbesc... „Lasă că şi mâine e o zi”... „Stai, omule, ai răbdare, că doară nu dau turcii”... „Ce-ţi veni cu graba asta, merem întâi la o bere şi pe urmă om vide”... Nu se precipită dacă situaţia rea se prelungeşte, au răbdare şi, bineînţeles, rabdă aproape orice, căci, până la urmă „timpul”, chiar el, vine cu măturile sale, degajează terenul, duce totul la vale ... (Avem timp?... Avem timp)