„Chiar dacă procedura de accesare, în scopuri ştiinţifice, a arhivei fostei Securităţi este una facilă, o anumită teamă faţă de aceasta este perfect justificată, din punctul de vedere al conţinutului documentelor, care reflectă o viziune evident strâmbă asupra realităţii, viziune pe care regimul comunist a încercat să o impună întregii societăţi. Nu este mai puţin adevărat că şi dimensiunile arhivei sunt de natură să imprime în sufletul cititorului anumite aprehensiuni: mi s-au adus, la sala de lectură a CNSAS, nu mai puţin de 33 de volume (totalizând aproape 10.000 de pagini!) referitoare la aşa-numitul «lot al francmasonilor», grup de persoane care l-a avut în frunte pe Constantin Bellu, cei în cauză fiind condamnaţi la ani mulţi de detenţie în anul 1953, dar şi două volume mai mici, cuprinzând urmărirea informativă individuală a lui Bellu, ulterior eliberării sale din detenţie (ca efect al graţierii intervenite în 1964)”.
(Alin L. Mărginean)

„Cauzele care m-au făcut să activez mai departe în cadrul masoneriei, acceptând alegerea mea la conducerea Supremului Consiliu au fost următoarele:
1. O nemulțumire provenită din lipsa libertății individuale, așa cum rezultă din acele libertăți ale omului sancționate în diversele Congrese ale Masoneriei și în special cel din Lausanne.
2. O convingere că aceste drepturi se pot recăpăta printr-o înțelegere între cele două grupuri de putere care reprezintă cele două concepții ideologice de azi, cea comunistă și cea democrată reprezentată de țările Apusene.
3. Convingerea că în cazul când această înțelegere nu se va putea face, războiul care se prepară ne dă siguranța totuși a recâștigării libertăților depline, prin înțelegerea de către țările Apusene, a grupului din Răsărit.
4. Că masoneria ca instituție tipică a mentalității Apusene îşi va relua atunci rolul de intermediară împăciuitoare a neînțelegerilor și a apropierii și înfrățirii tuturora, bazat pe principiul că ea nu face deosebire de naționalitate, rasă și religie.
5. Aceasta îmi este declarația pe care o dau nesilit de nimeni și pe care o susțin și o semnez”.
(Constantin Bellu, în Declaraţia dată
în faţa Securităţii la 20 iunie 1951)