Urma pașilor ei -...
| AUTOR: Adriana Ungureanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-711-990-9 |
| NR. PAGINI: 450 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
EDITOR: Alin L. Mărginean
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-789-9
NR. PAGINI: 280
FORMAT: 14,5x20,5
„Chiar dacă procedura de accesare, în scopuri ştiinţifice, a arhivei fostei Securităţi este una facilă, o anumită teamă faţă de aceasta este perfect justificată, din punctul de vedere al conţinutului documentelor, care reflectă o viziune evident strâmbă asupra realităţii, viziune pe care regimul comunist a încercat să o impună întregii societăţi. Nu este mai puţin adevărat că şi dimensiunile arhivei sunt de natură să imprime în sufletul cititorului anumite aprehensiuni: mi s-au adus, la sala de lectură a CNSAS, nu mai puţin de 33 de volume (totalizând aproape 10.000 de pagini!) referitoare la aşa-numitul «lot al francmasonilor», grup de persoane care l-a avut în frunte pe Constantin Bellu, cei în cauză fiind condamnaţi la ani mulţi de detenţie în anul 1953, dar şi două volume mai mici, cuprinzând urmărirea informativă individuală a lui Bellu, ulterior eliberării sale din detenţie (ca efect al graţierii intervenite în 1964)”.
(Alin L. Mărginean)
„Cauzele care m-au făcut să activez mai departe în cadrul masoneriei, acceptând alegerea mea la conducerea Supremului Consiliu au fost următoarele:
1. O nemulțumire provenită din lipsa libertății individuale, așa cum rezultă din acele libertăți ale omului sancționate în diversele Congrese ale Masoneriei și în special cel din Lausanne.
2. O convingere că aceste drepturi se pot recăpăta printr-o înțelegere între cele două grupuri de putere care reprezintă cele două concepții ideologice de azi, cea comunistă și cea democrată reprezentată de țările Apusene.
3. Convingerea că în cazul când această înțelegere nu se va putea face, războiul care se prepară ne dă siguranța totuși a recâștigării libertăților depline, prin înțelegerea de către țările Apusene, a grupului din Răsărit.
4. Că masoneria ca instituție tipică a mentalității Apusene îşi va relua atunci rolul de intermediară împăciuitoare a neînțelegerilor și a apropierii și înfrățirii tuturora, bazat pe principiul că ea nu face deosebire de naționalitate, rasă și religie.
5. Aceasta îmi este declarația pe care o dau nesilit de nimeni și pe care o susțin și o semnez”.
(Constantin Bellu, în Declaraţia dată
în faţa Securităţii la 20 iunie 1951)
| AUTOR: Adriana Ungureanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-711-990-9 |
| NR. PAGINI: 450 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Ciprian Bogdan
ISBN: 978-606-49-0193-4
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 212
FORMAT: 13x20
| AUTOR: Rémi Brague |
| ANUL APARIŢIEI: 2021 |
| ISBN: 978-606-49-0413-3 |
| NR. PAGINI: 146 |
| FORMAT: 13x20 |
AUTOR: Constantin Hlihor, Nicolae Melinescu
ISBN: 978-606-49-0609-0
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 484
FORMAT: 13x20
AUTORI: Claudia Cardoş, Radu Carp, Ştefan
Herchi, Cristina Matiuţa
ANUL APARIȚIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0287-0
NR. PAGINI: 100
FORMAT: 14,5x20,5
DOSARUL MARIN PREDA (viața si moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securității, mărturii si foto-documente)
| AUTOR: Mariana Sipoș |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-666-3 |
| NR. PAGINI: 234 |
| FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Paul Țop |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-665-6 |
| NR. PAGINI: 360 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Nicole Moț
ANUL APARIȚIEI: 2019
ISBN: 978-606-49-0168-2
NR. PAGINI: 204
FORMAT: 13x20
AUTOR: Gabriel-Virgil Rusu
ISBN: 978-606-49-0135-4
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 136
FORMAT: 20x20
|
AUTOR: Ionel BOTA COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 136 FORMAT: 13x20 |
Pachetul conține 2 titluri:
Unde am greșit?, de Paul Goma
Paul Goma - Destinul unui disident, de Mariana Sipoș
Preț întreg pachet: 64 lei
Discount: 22%
Preț redus: 50 lei
AUTOR: Andra Karla Anghel-Sienerth
ISBN: 978-606-49-0275-7
ANUL APARIŢIEI: 2020
NR. PAGINI: 424
FORMAT: 14.5x20.5
| AUTOR: Ștefan Munteanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-49-0131-6 |
| NR. PAGINI: 276 |
| FORMAT: 14.5x20.5 |
AUTOR: Silviu Constantin Nedelcu
ANUL APARIȚIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0363-1
NR. PAG. 194
FORMAT: 14,5x20,5
Pachetul conține 3 titluri:
- Lumea veche – Familii din România de altădată, de Livia Davidescu
- Bucureștii cafenelelor literare, de Florentin Popescu
- Chișinău – Evocări interbelice, ediție îngrijită de Diana Vrabie
Preț întreg pachet: 99 lei
Reducere: 34%
Preț pachet redus: 65 lei
AUTOR: Ioan Slavici
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0882-7
NR. PAGINI: 136
FORMAT: 13x20
Colecția „Drumul către România modernă” Nr. 3
Coordonator: Alin L. Mărginean
Introd. de Alin L. Mărginean
Pref. de Florian Bichir
AUTOR: Silviu-Constantin Nedelcu
ANUL APARIȚIEI: 2019
ISBN: 978-606-49-0043-2
NR. PAGINI: 280
FORMAT: 1.4x20.5
| AUTOR: Bogdan Georgescu |
| ANUL APARIŢIEI: 2015 |
| ISBN: 978-606-711-302-0 |
| NR. PAGINI: 284 |
| FORMAT: 14.5x20.5 |
|
AUTOR: Bogdan POPA COLECŢIA: CONVORBIRI, BIOGRAFII, AMINTIRI, CORESPONDENŢĂ ANUL APARIŢIEI: 2013 NR. PAGINI: 380 FORMAT: A5 Stoc indisponibil |
| AUTORI: Silviu Miloiu (coord.), Edgars Plētiens, Kristine Ante, Valters Ščerbinskis, Bogdan- Alexandru Schipor |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-867-4 |
| NR. PAGINI: 536 |
| FORMAT: 14.5x20.5 |
| AUTOR: Valentin Vasile |
| ANUL APARIŢIEI: 2020 |
| ISBN: 978-606-49-0225-2 |
| NR. PAGINI: 326 |
|
FORMAT:1314.5x20.5 |
AUTOR: Vasile V. Daşkevici
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-1025-7
NR. PAGINI: 104
FORMAT: 13x20
Ediție îngrijită, notă asupra ediției și cuvânt introductiv de Alin L. Mărginean
Prefață de Silviu B. Moldovan
|
AUTOR: Vlad-Ion PAPPU COLECŢIA: UNIVERSITAS ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 272 FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: N. Iorga
TITLU: Un apărător al săracilor. „Domnul Tudor” din Vlădimiri (cca. 1780 - 1821)
ANUL APARIȚIEI: 2022
ISBN: 978-606-49-0814-8
NR. PAGINI: 96
FORMAT: 13x20
Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei și cuvânt introductiv de Alin L. Mărginean
Prefaţă de Alecu Racoviceanu
| AUTOR: Alin L. Mărginean |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-709-7 |
| NR. PAGINI: 138 |
| FORMAT: 13x20 |
Surghiunul - Drumul pătimirilor prin Siberia de gheață - Mărturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupație - 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941
| AUTORI: Maria Nestor-Șoimu/ Elena Șoimu-Postolachi |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-610-6 |
| NR. PAGINI: 424 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
|
AUTOR: Niculae Gheran |
|
ANUL APARIŢIEI: 2020 |
|
ISBN: 978-606-49-0353-2 |
|
NR. PAGINI: 288 |
|
FORMAT: 13x20 |
Ediția a II-a, revăzută, Prefață de Dan C. Mihăilescu și cuvânt-înainte din partea autorului.
AUTOR: Ioan Slavici
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0882-7
NR. PAGINI: 136
FORMAT: 13x20
Colecția „Drumul către România modernă” Nr. 3
Coordonator: Alin L. Mărginean
Introd. de Alin L. Mărginean
Pref. de Florian Bichir