„Un moment al încheierii păcii a fost Pacea de la San Stefano, la 3 martie 1878, cu o primă delimitare teritorială a Statelor din Balcani. Dar, pentru că această distribuție i-ar fi adus rușilor o extindere a influenței în Imperiul Otoman, Marile Puteri au hotărât să fie convocat un nou Congres de Pace, care s-a desfășurat la Berlin, între 13 iunie-13 iulie 1878. României, care a adus un mare aport la obținerea victoriei împotriva turcilor, i-au fost luate și cele două județe din Sudul Basarabiei, primind, în schimb Basarabia, care era un vechi teritoriu românesc. Pe fond, Tratatul de Pace de la Berlin a procedat la acordarea independenței totale a unor State și limitate altora. De asemenea, Tratatul a fost embrionul viitoarelor coaliții statale pentru viitoarea grupare numită Tripla Alianță. Prevederile Tratatului de Pace de la Berlin a fost cadrul limitativ al relațiilor dintre Statele Europei. Dar prevederile Tratatului de Pace de la Berlin a neglijat aspirațiile naționale ale popoarelor din Balcani, ceea ce a stârnit numeroase revolte ale populațiilor menținute încă sub stăpânirea otomană, iar turcii au fost nevoiți să răspundă cu represalii sângeroase. Astfel, prin tensiunile create în Balcani până în pragul deflagrării conflictului care va izbucni în 1914, s-a confirmat și de data aceasta ideea că întotdeauna pacea a pus baza viitorului război. Ideea s-a confirmat când Balcanii s-au transformat în «butoiul cu pulpere», în momentul în care erau puse, deja, bazele viitorului conflict.”

Prof. univ. dr. habil. Ion Ifrim