„George V. Precup este un poet al esențelor tari. Cultivă o poezie care se rostește pe sine, de la sine. Firescul acestor incantații, în care nimic nu pare inventat, forțat, chiar când surprinde prin asocierile picturale este o calitate esențială: Noaptea dospește în frânghii aura zilei searbădă,/ De vers pierdut asemeni ținutului Lyonesse. Tandrețe cu spini, cum se prezintă într-un precis Autoportret, sângerează fără cruțare realitatea, doar pentru a o alina cu mierea poeziei. De băut nu pot să fiu/de mâncat nici atât.// de îndurat// îndurați’mă! sacralizează concis și puternic poetul toate contradicțiile existenței sale. Unde pieirea începe, nașterea prinde miez ne atenționează poetul. În acest volum, punând la păstrare toată lumina care ne-a mai rămas, poetul dă de miezul tare, de platină, al poeziei.”
Christian Crăciun, prefață la volumul Lumina pusă la păstrat
„Palid de aşteptare
scriu cu mută cerneală
sângelui vostru...”
(din volumul Aferim)
„George V. Precup este unul dintre cei mai personali poeți de astăzi. Livrescul poeziei sale nu este unul citațional, ci unul asimilativ. Este poezie substanțială, într-o viziune perenă. Realul nu înseamnă la el cotidianul, ci recitativul. Momentul în care trăitul devine rostire. ”
Christian Crăciun, prefață la volumul Culoarea coniacului tânăr, ed. a II-a
