„Picătură

Iată-mă, o picătură de tristețe și bucurie

din marea tuturor râurilor

pe care mama le-a primit în dar

poate chiar înainte de a mă fi născut

de la Acela care ne-a dat

slăbiciunea

dar și forța

de a putea plânge

și iubi.

Iată-mă, o mică sămânță

de speranţă şi inocenţă

care văzând

ca primii poeţi

un pod de mii de culori,

aruncat pe cer,

am început să cânt.

Iată-mă, jumătate vis, jumătate lacrimă

pe chipul copilei zâmbitoare care eram,

al fetei visătoare care am fost

când nu știam

că se poate trăi

și în afara Paradisului.

Iată-mă, acum mamă

a tuturor copiilor din lume

cu mame

și fără mame,

și fără a înțelege de ce ecoul

cântecelor mele

vesele, odinioară

nu a putut supraviețui

decât ca un zâmbet trist.

Iată-mă, picătură mare

care nu mai are puterea

de a schimba

cu trecerea timpului

trecerea vieții altcuiva,

pentru a trăi din nou bucuria

fetiței zâmbitoare care eram,

a fetei visătoare

care am fost.”