„Aisberg
Vechiul vis cu un munte de gheață
de abia mai plutește – sanatoriul
se ascunde sub mantia lui azurie
în cea mai veche amintire a bolii,
totuși se citește în ochii deschiși,
în seara care ne aduce regretul
ca o traducere greșită a iubirii,
o minciună atât de frumoasă
încât țâșnesc din ea raze albe.
Ce rușine în fiecare arpegiu golit
de orgolii, în degetele unui poet
împăcat cu seninul și cearcănele,
toropit după atâtea autografe.
Mânia zeilor, focul stins cu foc,
un fel de spovedanie mincinoasă
care omoară vraja, deșiră aurora
boreală și lovește, răstoarnă la infinit
titanic după titanic și speranță
după speranță. Mandala aceasta
(privește-o cu ochii întredeschiși)
pare identică cu toate celelalte.”