„Se nasc cadavrele din carnea putrezită a mizeriei emoționale
În ABATOR se taie fericirea în bucăți de plumb depresogene
Preadamiții își pierd în animale ultima fărâmă de credință
Iar în epifania nocturnă a vieții, creaturile își urlă moartea-n chin.
Se atârnă în cârlige ruginite nemurirea ultimei cine de taină
Unde sângele se bea din pocalul abisal al finitudinii eterne
Hrănind infernul presupus al vieții cu carnea veștedă din vid.
În farfurii se gustă dulce, avorturi din comoara conștiinței,
Se gustă oamenii între ei, tăind din sufletele zeilor apuși
Bucăți din frageda necrofilie, unde saliva se scurgea în conflagrații
Și ambrozia de fiere își scaldă înțelepciunea în nihilismul șoptit
Iar în constructul ființei se gangrena un carnivor lihnit de moarte.
Prin minte mai atârnă doar cadavre încolțite de pofta muribundă
Ce umple demonii lăuntrici în faze neuitate ale crimelor pasionale
Sufletul lăsat în sanatoriu, se umple și el doar de-o boală necurabilă
Și în inimă se naște ura infinită din abisul defect al maternității.
Naștem doar fiii morți ai propriei goliciuni transpusă în nulitate
Pierduți în umbra vieții ne ofilim creația avortată în coșciug
Ca niște leșuri transcendente prelinse într-un altar sub flăcări
Iar fericirea absorbită în ABATOR, vomează fierea omului modern."
