Mai pot eu oare iarăşi să privesc Din tot ce am lăsat voios în urmă? La orice pas gândirea mi se curmă. În juru-mi neguri peste neguri cresc. De mult eu m-am desprins de marea turmă Şi m-am ascuns sub ochi dumnezeiesc, Departe de vârtejul cel lumesc Unde mândria şi dezmăţul scurmă.
Ci uneori mă-ndeamnă câte-un gând, Nepovestit crâmpei de vis, idee... Atunci din grota mea cobor călcând... Dar îngerul mă-ntâmpină pe-alee: – Ce s-a-ntâmplat cu tine, frate, ce e? Revino dar sub sfânt acoperământ!