„O poezie grea, nu ca dificultate a receptării, ci grea de idei și semnificații, într-o plenitudine a vieții ca trăire și a conștiinței ca luciditate într-o ordine a lumii coerentă și transparentă, nu trebuie despărțită de autoare, o poetă care ar fi meritat o recunoaștere mai nuanțată și o cotă de valoare la nivelul cel mai înalt al poeziei feminine actuale. De altfel, ca poet, autoarea se poate dispensa de atributul echivoc „feminin”, intrând în categoria creatorilor care interferează și asociază iubirea și credința, într-un mod particular, indisociabil de organicitate. Poezia Passionariei Stoicescu ființează independent de principiile tipologice curente, nu numai feminin/masculin, dar și modernism/tradiționalism, inovație/experiment. Autoarea nu resimte și nu preia distincțiile specifice ale generației cronologice și chiar rămâne indiferentă la conceptul spațial originar. Versuri de mare cursivitate și acuratețe, un discurs liric de limpezime și directitudine, care a renunțat la toate podoabele, anunță o creație cristalină reflectată prin cristale de gheață. Există un anumit aristocratism al dicțiunii poetice, care propune o orchestrație ceremonială, o oficiere ritualică, o anume solemnitate ca pentru zilele de sărbătoare”. (Aureliu Goci)